Asasinarea unui membru al delegației ucrainene, rezultatul lipsei de coordonare a serviciilor de informații
0Denis Kirieiev, membru al delegației ucrainene în timpul negocierilor de pace cu Moscova la începutul războiului, care a fost acuzat de trădare, a fost ucis din cauza unei slabe coordonări între serviciile secrete ucrainene, a declarat consilierul prezidențial Mihailo Podoliak pentru portalul leton Delfi.

„El era conectat cu serviciile de informații în domeniul apărării, iar uciderea sa a fost legată de lipsa unei coordonări între agențiile de securitate.
Pe de o parte, existau anumite acuzații împotriva lui, iar pe de altă parte, nu a existat suficient timp pentru a soluționa aceste plângeri într-un format de dialog. Aceasta nu a avut nicio legătură cu activitatea delegației și cu procesul de negociere. El nu era un agent al Rusiei".
Potrivit lui Podoliak, Rusia a încercat ulterior să facă să pară că Kirieiev ar fi agentul său; totuși, el nu era afiliat Kremlinului, notează Ukrainska Pravda.
Biroul de presă al Serviciului de Securitate al Ucrainei a declarat că, în acest moment, nu poate comenta uciderea lui Kirieiev, deoarece Biroul de Investigații ale Statului efectuează o anchetă.
Publicația americană The Wall Street Journal, bazându-se între altele pe documente financiare și de la serviciile de informații, a relatat că Kirieiev a avertizat serviciile secrete ucrainene despre planul Moscovei de a cuceri Kievul în ajunul invaziei rusești.
În special, el a dezvoltat legături cu serviciile de informații europene, precum și cu oficiali militari și guvernamentali ruși, iar apoi i-a raportat lui Kirilo Budanov, șeful Serviciului de informații al apărării din Ucraina.
Potrivit declarațiilor lui Budanov, pontul lui Kirieiev a oferit Ucrainei câteva ore vitale pentru a muta trupele și a apăra Kievul.
Budanov însuși l-a invitat pe Kirieiev să participe la negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia.
După uciderea lui Kirieiev, președintele Volodimir Zelenski i-a acordat o medalie pentru "contribuția excepțională la protejarea suveranității și securității statului".
A fost înmormântat alături de primul ministru al afacerilor externe al Ucrainei, la cimitirul Baikove din Kiev.
La 5 martie 2022, s-a raportat că Serviciile de Securitate ale Ucrianei (SSU) l-a ucis pe bancherul Denis Kirieiev, care participase la negocierile dintre delegațiile ucraineană și rusă de la Gomel din 28 februarie, în timpul reținerii sale la Kiev. Acesta era suspectat de trădare.
În iulie 2022, Zelenski l-a demis pe Ivan Bakanov, fostul șef al SSU, și a demis sau a ordonat urmărirea penală a zeci de generali ai SSU pentru posibilul lor rol în facilitarea invaziei rusești.