Armata ucraineană a luat în vizor „Podul lui Putin”, care face legătura între Crimeea şi Rusia: „Dacă-l vom putea bombarda, o vom face”

0
0
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Armata ucraineană are în vizor podul Crimeei sau „Podul lui Putin”, care leagă partea de vest a Rusiei de Peninsula Crimeea, fiind un pod strategic şi totodată simbolic. Podul de 19 kilometri este cel mai lung din Europa, fiind un punct de trecere important pentru logistica militară rusă, permiţând ca srâmtoarea Kerci să fie străbătută în mai puţin de jumătate de oră, scrie Quest France.

„Podul lui Putin” este acum un obiectiv militar declarat pentru armata ucraineană, care a ameninţat că va bombarda infrastructura.

„Dacă am fi avut posibilitatea să facem acest lucru, l-am fi făcut deja. Dacă va exista ocazia, cu siguranţă vom face asta”, a declarat Oleksi Danilov, secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, într-un interviu difuzat la 21 aprilie 2022.

A fost o declaraţie care a scos din sărite Kremlinul. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a spus că este inacceptabil şi că reprezintă nici mai mult nici mai puţin decât anunţarea unei acţiuni de „terorism de stat”, potrivit Digi24. 

Dacă forţele ucrainene ar reuşi să lovească această construcţie, beneficiile ar fi duble. În primul rând, ar obţine o victorie simbolică de răsunet - mai uimitoare chiar decât scufundarea navei-amiral „Moskva” -, prin ruperea legăturii dintre provincia anexată şi Rusia. Crimeea ar fi astfel izolată de Rusia, la care s-ar putea ajunge doar pe mare sau prin sudul Ucrainei.

Mai mult decât atât, acest pod este numit şi „Podul lui Putin”. Preşedintele a ţinut morţiş ca acest pod să fie construit rapid şi s-a implicat personal, după anexarea Crimeei. Pentru şeful statului rus, bombardarea podului ar fi un afront personal.

Dar obiectivul armatei ucrainene este totodată şi unul strategic. Podul este un punct de tranzit important pentru echipamentele militare, cum ar fi rachetele Bastion-P cu care ruşii au lovit recent pista aeroportului din Odesa.  În plus, guvernul ucrainean a acuzat trupele ruse că transportă în Crimeea rezervele de grâu şi utilajele agricole furate din zonele ocupate Melitopol şi Herson.

Podul Crimeea traversează strâmtoarea Kerci, care separă Marea Azov şi Marea Neagră. Leagă peninsula Taman, din sudul Rusiei, de peninsula Kerci din Crimeea. Podul, care trece peste Insula Tuzla, are o înălţime de 35 de metri la nivelul arcadei sale centrale.

Lansat în februarie 2016, acest şantier uriaş a fost încredinţat de către statul rus societăţii miliardarului Arkadi Rotenberg, partenerul de judo al preşedintelui Vladimir Putin.

Presa rusă scria că podul Crimeea este cel mai scump pod din lume. Costul total al construcţiei, potrivit cifrelor oficiale, a fost evaluat iniţial la aproximativ 227,922 miliarde de ruble (circa 3,7 miliarde de dolari). Cu toate acestea, de la începutul lucrărilor şi până la finalizare, această sumă a crescut constant.

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite