Aproximativ 10.000 de persoane au manifestat la Dresda pentru a cere înăsprirea dreptului la azil
0Aproximativ 10.000 de persoane au defilat luni seara la Dresda (sudul Germaniei) pentru a cere înăsprirea dreptului la azil, în timp ce alte aproximativ 9.000 de persoane au participat în acelaşi timp la contramanifestaţii, a anunţat agenţia germană DPA, citată de AFP.
În condiţiile în care numărul solicitanţilor de azil urmează să atingă un record în acest an în Germania, "Patrioţii Europeni împotriva Islamizării Occidentului" (Pegida) încearcă de câteva săptămâni să organizeze în Germania "demonstraţii de luni" precum cele care au determinat, acum 25 de ani în fosta Republică Democrată Germană, dărâmarea Zidului Berlinului.
Luni doar manifestaţia de la Dresda părea a avea succes. La Düsseldorf (vest), doar 400 de persoane au ieşit în stradă, faţă de 2.000 anunţate, potrivit DPA.
La Dresda, 1.200 de poliţişti au fost mobilizaţi.
Manifestaţiile s-au desfăşurat fără incidente, doar trei manifestanţi împotriva solicitanţilor de azil au fost reţinuţi pentru scurt timp după ce au lansat petarde.
Bisericile creştine, centrul islamic local, comunitatea evreiască şi asociaţii studenţeşti au făcut apel la contramanifestaţii.
Mai mulţi miniştri din cadrul Guvernului regional al Saxoniei au defilat la rândul lor împotriva manifestanţilor de extremă dreapta.
Aceste manifestaţii intervin în contextul în care OECD (Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare) tocmai a dezvăluit că Germania a devenit în 2012 principala destinaţie de imigraţie în Europa şi a doua după Statele Unite, primind în acel an aproape 400.000 de persoane.
Germania se aşteaptă să primească aproximativ 230.000 de cereri de azil în 2015, a declarat în acest weekend şeful Oficiului Federal pentru Migraţie şi Refugiaţi.
Pentru acest an, Germania, prima destinaţie a solicitanţilor de azil în Europa, se aşteaptă la 200.000, cu aproape 60% mai mult decât anul trecut.