„Apocalipsa de căldură“ se extinde în Europa. Recorduri de temperaturi în Franţa şi Marea Britanie, tren blocat de incendii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Val de caldura in Europa FOTO AFP

Vestul Europei se confruntă cu temperaturi sufocante marţi, pe măsură ce valul de căldură feroce se extinde spre nord. Experţii spun că anumite zone din Franţa se confruntă cu o „apocalipsă de căldură”, iar în nordul Spaniei s-au atins luni temperaturi de 43 de grade Celsius, potrivit BBC.

Marea Britanie va avea cea mai călduroasă zi din istorie, cu temperaturi care vor atinge marţi până la 42 grade Celsius. Met Office a emis o avertizare cod roşu roşie de căldură extremă care acoperă o mare parte din centrul, nordul şi sud-estul Angliei. 

Incendiile din Franţa, Portugalia, Spania şi Grecia au forţat mii de oameni să-şi părăsească locuinţele.

Este un monstru ca o caracatiţă, care creşte din toate părţile din cauza temperaturii, din cauza vântului. Este un monstru împotriva căruia este foarte greu să lupţi”, a spus despre incendii Jean-Luc Gleyze, guvernatorul regiunii turistice Gironde, din sud-vestul Franţei.

Mai multe regiuni din Franţa s-au confruntat cu cele mai fierbinţi zile din istorie, în oraşul Nantes înregistrându-se 42 de grade Celsius.

Marea Britanie a avut luni una dintre cele mai călduroase zile, cu o maximă de 38,1 Celsius înregistrată în Suffolk, în estul Angliei, cu puţin sub recordul britanic de 38,7 C stabilit în 2019. Ţara Galilor s-a confruntat cu cea mai caldă zi înregistrată vreodată, 37,1 grade Celsius. Met Office a emis o avertizare cod roşu roşie de căldură extremă care acoperă o mare parte din centrul, nordul şi sud-estul Angliei. Network Rail a emis pentru marţi o avertizare "nu călătoriţi" care afectează serviciile care traversează "zona roşie" a avertizării meteorologice.

Şi călătoriile au fost puternic perturbate, fiind trenuri anulate şi zboruri suspendate pe aeroportul Luton din Londra, după ce o parte a pistei s-a topit sub căldura arzătoare.

În Spania, cel puţin 20 de incendii ard necontrolat. Un pasager a filmat momentul în care trenul în care călătorea s-a oprit temporar - în timp ce incendiile au izbucnit de ambele părţi ale vagonului în apropierea graniţei de nord cu Portugalia.

Luni, Olanda a înregistrat cea mai caniculară zi din an până acum. În oraşul de sud-vest Westdorpe, temperaturile au ajuns la 33,6 grade Celsius. Este de aşteptat să fie şi mai cald marţi, iar temperaturile sunt prognozate să ajungă la 39 de grade Celsius în regiunile din sudul şi centrul Olandei.

Meteorologii spun că valul de căldură se îndreaptă spre nord, iar Belgia şi Germania se aşteaptă să înregistreze temperaturi în jur de 40 de grade Celsius în zilele următoare.

În Spania şi Portugalia, au fost peste 1.000 de decese din cauza căldurii din ultimele zile. Temperaturile din Portugalia au atins 47 de grade Celsius, un record pentru iulie. 

    

Valurile de căldură au devenit mai frecvente, mai intense şi durează mai mult din cauza schimbărilor climatice. Lumea s-a încălzit deja cu aproximativ 1,1 grade Celsius de la începutul erei industriale şi temperaturile vor continua să crească dacă guvernele din întreaga lume nu vor reduce semnificativ emisiile, atrage atenţia BBC. 

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite