Anul celor trei papi. Doi suverani pontifi au fost înmormântați la câteva săptămâni distanță, în 1978. Suspiciunile de asasinat încă bântuie Vaticanul

Era 1978, un an în care lumea catolică a cunoscut, pentru prima dată în aproape patru secole, o succesiune dramatică la vârful Bisericii. Trei papi în mai puțin de patru luni. Un an care a început cu un doliu previzibil și s-a încheiat cu un amestec de consternare, speranță și suspiciuni ce nu s-au risipit nici până astăzi.

La doar 33 de zile de la alegere, Ioan Paul I este găsit fără suflare în apartamentul pontifical/ FO

Pe 6 august, Papa Paul al VI-lea, grav bolnav și marcat de povara celor 15 ani de pontificat, s-a stins la Castel Gandolfo, reședința de vară papală. Avea 80 de ani. Fusese un reformator tăcut, un diplomat care deschisese Biserica spre lume, primul papă care călătorise cu avionul, care vorbise despre criza ecologică, care dialogase cu liderii lumii comuniste și care supraviețuise unei tentative de asasinat în Filipine.

Funeraliile sale au avut loc pe 12 august, în fața a peste 75.000 de oameni și a unui miliard de telespectatori. După dorința sa, sicriul a fost simplu, de lemn. „Niciun monument pentru mine. O înmormântare pioasă și simplă”, scrisese Paul al VI-lea în testament.

Doar 20 de zile mai târziu, pe 26 august, conclavul cardinalilor alegea un nou papă: Albino Luciani, patriarhul de Veneția, un om smerit și luminos, fiul unui zidar din Dolomiți. Și-a luat numele de Ioan Paul I, în semn de omagiu pentru cei doi predecesori. Devine cunoscut ca „Papa care zâmbește”. Dar zâmbetul său avea să rămână gravat în istorie nu prin gesturile unui pontificat, ci prin absența lor.

Pe 28 septembrie, la doar 33 de zile de la alegere, Ioan Paul I este găsit fără suflare în apartamentul pontifical. Avea 65 de ani. Primele relatări — ulterior infirmate — susțineau că ar fi fost descoperit de secretarul său, ținând în mâini o carte de devoțiuni medievale. În realitate, două măicuțe l-au găsit, cu un teanc de hârtii în brațe. Vaticanul a anunțat că decesul s-a produs în urma unui infarct. Nu s-a efectuat niciun examen medico-legal, deși fusese practicat în cazurile a doi papi anteriori.

O moarte care naște întrebări

În 1984, jurnalistul britanic David Yallop publică o carte care avea să stârnească fiori: ”În numele lui Dumnezeu”. Acolo formulează o teorie tulburătoare — că Ioan Paul I ar fi fost ucis cu digitalis, un medicament folosit pentru scăderea tensiunii arteriale, care poate fi letal în doze mici. Yallop a argumentat că otrava ar fi fost introdusă în medicamentele sale, iar moartea ar fi fost mascată ca un infarct miocardic. ​Fără dovezi concludente, dar cu o suită de întrebări neliniștitoare.

De ce nu s-a făcut autopsia? De ce cardinalul Jean Villot, secretarul de stat, a făcut să dispară imediat pastilele pentru tensiune, ochelarii, papucii și documentele papei? De ce apartamentul pontifical a fost complet eliberat în aceeași zi?

Și de ce s-a vehiculat, ulterior, o istorie de boli de inimă, când antecedentele medicale indicau contrariul?

În ciuda acestor speculații, Vaticanul a respins ferm teoriile conspiraționiste. În 2017, cardinalul Pietro Parolin a declarat că nu există dovezi care să susțină ipoteza unei crime și că moartea papei a fost rezultatul unui infarct. De asemenea, s-a afirmat că Papa a refuzat asistența medicală în ultimele ore ale vieții sale, ceea ce ar fi contribuit la deces. ​

Pentru unii, răspunsul stătea în ancheta discretă pe care noul papă o pornise în interiorul Băncii Vaticanului, aflată în mijlocul unui scandal financiar uriaș. Dar niciodată nu s-a dovedit că moartea sa ar fi fost provocată.

În 2022, Papa Ioan Paul I a fost beatificat de către Papa Francisc, recunoscându-se un miracol atribuit lui. Această decizie a fost un pas important în procesul de canonizare, în ciuda controverselor legate de circumstanțele morții sale. ​

Astfel, moartea papei Ioan Paul I rămâne un subiect de dezbatere, între oficialitățile Bisericii și teoriile care sugerează o acoperire a unei posibile crime.

Două funeralii în 53 de zile

Pe 4 octombrie, în ploaia rece a toamnei din Roma, peste 90.000 de oameni participă la înmormântarea lui Ioan Paul I. Fără regi, fără șefi de stat — doar o lume uluită. Cardinalul Confalonieri spunea în predică: „Nimeni nu ar fi crezut că vom fi aici din nou, atât de curând. A fost ca un meteor. Papa care zâmbește... chiar și în moarte.”

Un nou început: venirea unui polonez

La două săptămâni după acest al doilea doliu, cardinalii îl aleg pe Karol Wojtyła, arhiepiscop de Cracovia. Un nume nou, o țară din blocul sovietic, o direcție care avea să schimbe fața lumii. Papa Ioan Paul al II-lea, cel de-al treilea papă al anului 1978, va rămâne în istorie nu doar prin longevitate, ci prin impactul său global, spiritual și politic.

Anul celor trei papi a fost mai mult decât o succesiune de funeralii și alegeri. A fost o oglindă a unei Biserici care pășea, nesigură, într-o lume nouă. O lume în care misterele Vaticanului, uneori, nu se lasă lămurite nici măcar după decenii.

Astăzi, în aceeași Piață San Pietro, a fost condus pe ultimul drum un alt papă — Francisc — iar mulțimi uriașe s-au adunat, din nou, sub cupola basilicii. Dar ecoul anului 1978 rămâne. Nu doar ca istorie, ci ca avertisment: că puterea poate fi efemeră, că transparența rămâne o datorie și că, în tăcerea dintre două rugăciuni, uneori se pot ascunde cele mai grele întrebări.

Când va alege conclavul papal un nou papă

Domnia Papei Francisc s-a încheiat. La scurt timp după înmormântarea de sâmbătă , trebuie să aibă loc un conclav papal pentru a-și alege succesorul. Vaticanul nu a anunțat încă data la care va începe conclavul, dar conform regulilor bisericii, acesta trebuie să fie în termen de 15 până la 20 de zile de la moartea papei, care în acest caz ar cădea în prima sau a doua săptămână a lunii mai.

Cel mai lung conclav din istorie a fost cel care l-a adus pe Papa Grigore al X-lea în fruntea Bisericii Catolice în 1281. A durat aproape trei ani de când cardinalii și-au început votarea pentru prima dată.

Conclavele recente au durat însă doar câteva zile. Papa Ioan Paul al II-lea a avut nevoie de opt buletine de vot, timp de două zile, pentru a deveni pontif în 1978. Succesorul său, Benedict al XVI-lea, a fost ales la al patrulea scrutin, după două zile, în 2005. Francisc, în 2013, avea nevoie de doar cinci buletine de vot, votul durand doar 24 de ore.