Antony Blinken reiterează într-o discuţie cu Heiko Maas că SUA vor impune sancţiuni în legătură cu Nord Stream 2

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a declarat miercuri că i-a transmis omologului său german Heiko Maas că sancţiunile împotriva Nord Stream 2 sunt o posibilitate reală şi că nu există „nicio ambiguitate” în opoziţia administraţiei pe care o reprezintă faţă de acest proiect energetic.

Reiterând temerile preşedintelui american Joe Biden în legătură cu noua conductă de gaze care ar urma să lege Rusia de Germania, Blinken i-a transmis lui Maas, în cadrul unei întrevederi private, marţi, la Bruxelles, că firmele implicate în proiectul energetic Nord Stream 2 riscă sancţiuni, transmite Reuters.

„Am afirmat clar că firmele implicate în construcţia conductei riscă sancţiuni din partea Statelor Unite. Gazoductul divide Europa, expune Ucraina şi Europa Centrală manipulării şi constrângerii din partea Rusiei şi contravine propriilor obiective energetice declarate ale Europei”, a spus secretarul de stat american într-o conferinţă de presă.

În timp ce Kremlinul susţine că Nord Stream 2 este un proiect pur comercial, Casa Albă, indiferent de administraţie, fie democrată, fie republicană, s-a opus proiectului, avertizând că acesta face parte din măsurile economice şi politice ale Rusiei vizând manipularea unor ţări europene şi subminarea relaţiilor transatlantice. Ţări din centrul şi estul Europei, cu Polonia în frunte, susţin această poziţie.

„I-am spus lui (Heiko) Maas că vom continua să monitorizăm activitatea pentru finalizarea sau certificarea gazoductului şi că (...) vom lua o decizie cu privire la aplicabilitatea sancţiunilor”, a insistat Blinken.

Potrivit Reuters, 18 companii s-au retras recent din proiectul Nord Stream 2 pentru a evita sancţiunile.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite