Luare de ostatici într-un mall din orașul german Dresda, în estul Germaniei. Suspectul a fost arestat
0Forţele de poliţie efectuau o intervenţie în centrul oraşului Dresda (Germania) sâmbătă dimineaţă pentru o „presupusă luare de ostatici”, a anunţat poliţia locală într-un comunicat.
UPDATE
Poliția a pus capăt luării de ostatici în urma unei operațiuni care a durat mai multe ore.
Potrivit Deutsche Welle, autoritățile l-au arestat pe suspectul care fusese rănit. Acestea luaseră legătura telefonic cu bărbatul după ce s-ar fi baricadat într-o încăpere din centrul comercial.
Poliția a scris pe Twitter: „S-a încheiat! Luarea de ostatici din Dresda s-a încheiat!”
De asemenea, doi ostatici au fost salvați nevătămați.
Știrea inițială
O luare de ostatici a avut loc în centrul oraşului Dresda, lângă mall-ul Altmarkt-Galerie, a precizat sâmbătă poliţia, citată de agenția de presă DPA.
Poliţia a evacuat centrul comercial şi zonele din apropiere, în timp ce Piaţa de Crăciun Striezelmarkt a fost de închisă.
Poliţia a refuzat să confirme informaţiile din mass-media potrivit cărora o persoană ar fi fost împuşcată în centrul comercial. Un purtător de cuvânt a declarat pentru DPA că situaţia este încă foarte neclară, transmite Agerpres.
„Suntem în contact” cu suspectul, a declarat poliţia, adăugând că grupurile de intervenţie şi „negociere” erau „de asemenea la faţa locului”. Nu s-au oferit detalii despre prezenţa şi numărul posibililor ostatici.
Mai multe instituții de presă din Germania, inclusiv cotidianul Bild, relatează că un bărbat înarmat cu un pistol s-a refugiat într-un magazin dintr-un mall după ce a încercat anterior să pătrundă în incinta unui post de radio din acest oraş din Saxonia. Se pare că el a tras câteva focuri în uşa postului de radio, dar nu a reuşit să o deschidă, precizează Agerpres.
Bărbatul în vârstă de 40 de ani şi-ar fi ucis mai întâi mama, înainte de a încerca să intre în incinta postului de radio şi apoi să se refugieze în centrul comercial, scrie Bild.
Poliţia a anunţat că a găsit o femeie moartă într-un bloc de apartamente în zona Prohlis din Dresda, în ceea ce spune că este o omucidere legată de operaţiunea ce se desfăşoară în centrul oraşului Dresda. Fiul femeii, în vârstă de 40 de ani, este un suspect, a precizat poliţia.