Alegeri în Polonia: Andrzej Duda, pe primul loc, cu 2,6% peste actualul preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Polonezii au votat, astăzi, în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale, în care  favorit era şeful statului în exerciţiu, Bronislaw Komorowski, avându-l drept principal contracandidat pe conservatorul Andrzej Duda. Conform exit poll-urilor, Duda este câştigătorul turului de scrutin, cu 34,8% din voturi.

UPDATE

Conform exit poll-urilor, câştigătorul alegerilor ar fi Andrzej Duda, care ar fi strâns 34,8% dintre voturi. Pe locul secund se clasează actualul preşedinte, Bronislaw Komorowski, cu 32,2 % dintre voturi. Supriza este locul al treilea, adjudecat de fostul starl rock, Pawel Kukiz, care a obţinut un procentaj de 20,3%.

Rezultatul alegerilor prezidenţiale poate influenţa alegerile legislative din toamnă, vot cheie pentru exercitarea puterii în Polonia, unde puterile prezidenţiale sunt relativ limitate, noteaza AFP.

Asigurat încă de câteva luni că va câştiga primul tur al alegerilor, preşedintele Bronislaw Komorowski, de centru dreapta, 62 de ani, nu a întrunit în ajunul scrutinului decât 35%—40% din intenţiile de vot ale polonezilor, în timp ce Andrzej Duda, jurist, 42 de ani, candidat al Partidului conservator Dreptate şi Justiţie (PiS, opoziţie) a obţinut 27-29%. Preşedintele în exerciţiu a votat duminică dimineaţă, la Varşovia. 

Ales pentru primul său mandat în 2010, Komorowski este sprijinit de partidul de guvernământ Platforma Civică (PO).Komorowski, fost ministru al Apărării, şi-a a construit campania în jurul problemelor de securitate în contextul conflictului din Ucraina.

Copilul teribil al scrutinului, Pawel Kukiz, un fost rocker de 51 de ani, care doreşte să schimbe actualul sistem politic, întruneşte în jur de 15% din intenţiile de vot, un avans semnificativ după ce obţinuse 6%, la începutul lunii aprilie. Alţi opt candidaţi, între care cinci populişti antieuropeni de dreapta, nu au depăşit 5%.El este preferatul tinerilor dezamăgiţi de politicieni şi mulţi dintre ei şomeri.

Potrivit tuturor sondajelor, Bronislaw Komorowski şi Andrzej Duda se vor înfrunta în al doilea tur al alegerilor prevăzut la 24 mai şi deci repartizarea voturilor susţinătorilor lui Pawel Kukiz va avea un rol important.

Puterile preşedintelui sunt limitate în Polonia, o ţară de 38 de milioane de locuitori, cu greutate economică şi politică în Europa Centrala şi un membru important al UE din 2004.

Şeful statului are atribuţii în ceea ce priveşte politica externă şi de apărare, dar dispune şi de iniţiativă legislativă îşi poate exercita dreptul de veto asupra legile adoptate de parlament.

Cele 28.000 de secţii de vot urmează să fie închise la ora locală 20.00 (21.00 ora României). La închiderea lor, un sondaj, comandat de principalele trei canale de televiziune din Polonia, urmează să anunţe primele estimări ale rezultatelor.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite