11 oameni au murit după prăbușirea unui avion de parașutism în Franța

0
0
Publicat:

Un avion de mici dimensiuni aparținând unei școli de parașutism s-a prăbușit duminică în localitatea Tomblaine, de lângă orașul Nancy, în nord-estul Franței. Potrivit Reuters, toate cele 11 persoane aflate la bord și-au pierdut viața.

Toate cele 11 persoane aflate la bordul avionului au murit în accident. FOTO: AFP
Toate cele 11 persoane aflate la bordul avionului au murit în accident. FOTO: AFP

Prefectura din Meurthe-et-Moselle a anunțat că la bord se aflau pilotul, cinci instructori și cinci cursanți ai școlii de parașutism. Toți au murit în accident.

Potrivit prefectului regional Yves Séguy, citat de Reuters și Le Figaro, aeronava a suferit o defecțiune la scurt timp după ce a decolat de pe aerodromul Nancy-Essey și s-a prăbușit aproape de capătul pistei, într-o zonă construită, aflată în apropierea unui centru comercial și a unor cartiere.

La câțiva metri distanță, accidentul ar fi putut provoca și alte victime”, a declarat prefectul pentru BFM TV, scriu sursele citate.

FOTO AFP
FOTO AFP

Anchetă privind cauzele accidentului

Potrivit Le Figaro, autoritățile au recomandat populației să evite zona din jurul străzii Salvador Allende pentru a permite accesul echipajelor de intervenție și al forțelor de ordine.

Reuters notează că ministrul francez de Interne, Laurent Nuñez, s-a deplasat la locul tragediei. Potrivit Le Figaro, la fața locului este așteptat și ministrul Transporturilor, Philippe Tabarot.

Autoritățile franceze au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor tehnice ale accidentului. Investigațiile sunt desfășurate de Jandarmeria Transporturilor Aeriene, iar Institutul de Cercetare Criminalistică al Jandarmeriei Naționale va analiza motorul și sistemele de comandă ale aeronavei, scrie Le Figaro.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite