Momentul în care un avion se prăbușește la un spectacol aviatic din Ungaria: doi morți și patru răniți | VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în timpul unui show aviatic duminică în Ungaria, cauzând doi morţi şi patru răniţi, au anunţat autorităţile ungare, informează luni AFP, potrviti Agerpres.

Sursă video: AFP

"Potrivit informaţiilor preliminare, în afară de pilot, se afla şi un pasager în aparat (...). Ambii şi-au pierdut viaţa", a precizat poliţia ungară într-un comunicat.

Drama s-a produs în regiunea Szkesfehervar, la 70 de kilometri sud-vest de Budapesta. Patru persoane au fost rănite la sol, dintre care trei - o femeie, un bărbat şi o fetiţă - au arsuri grave, iar un adolescent - arsuri uşoare, au precizat echipele de salvare.

Potrivit unei înregistrări video postate online de o media locală, avionul - model al armatei americane T-28 Trojan din 1951, potrivit presei ungare - a făcut un plonjeu şi a explodat la sol.

"Avionul de mici dimensiuni a căzut lângă o maşină parcată care a luat foc", a adăugat poliţia într-un comunicat.

"Accidentul a avut loc în imediata apropiere a show-ului aviatic", care a atras mii de persoane, a mai precizat purtătoarea de cuvânt a serviciului naţional de ambulanţe al Ungariei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite