Patru obiceiuri pentru a te menține în formă, odată cu trecerea timpului, pe lângă exercițiile fizice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cheia pentru a te menține în formă, odată cu trecerea anilor, nu constă doar în exerciții fizice. Antrenarea creierului și anumite obiceiuri zilnice, dezvoltate în timp, sunt, de asemenea, factori esențiali.

Secrete pentru o viață lungă și sănătoasă FOTO Arhivă
Secrete pentru o viață lungă și sănătoasă FOTO Arhivă

Dr. Bill Dorfman, un medic stomatolog în vârstă de 64 de ani din California de Sud, spune că atribuie faptul că arată mai tânăr atât genelor bune, cât și unui plan de antrenament zilnic. Trei zile pe săptămână se concentrează pe abdomen și cardio, celelalte zile sunt pentru ridicarea greutăților ușoare, în mai multe repetări, notează publicația Fortune.

Dorfman spune că a luat sportul în serios după o pauză, în timpul școlii de stomatologie. Când a început să aibă dureri și-a dat seama cât de mult și-a neglijat fizicul, după ani în care a fost înotător și gimnast, în timpul liceului.

Cu cât făceam mai mult exerciții, cu atât mă simțeam mai bine”, spune el.

Sportul nu e însă totul, pentru a arăta bine și a lupta cu îmbătrânirea. În afara sălii de fitness, bărbatul caută să socializeze cât mai mult, ieșind la cină cu diferiți prieteni. Pentru a arăta bine fizic, și a avea o viață mai lungă și mai fericită, el spune că trebuie să te simți bine mental și emoțional.

4 obiceiuri pentru a rămâne în formă

1. Exerciții fizice moderate

A rămâne activ fizic poate preveni diferite probleme ce apar odată cu îmbătrânirea și ajuta corpul să se vindece mai repede. Totodată, exercițiile fizice au o strână legatură cu sănătatea mintală și de funcționarea creierului.

Dr. Kirk Erickson, director de neuroștiințe translaționale la AdventHealth Central Florida, a descoperit că activitatea fizică este una dintre cele mai bune modalități de a menține creierul sănătos, pe toată durata vieții.

Cercetările lui Erickson arată că pe măsură ce îmbătrânim, creierul se micșorează, în special hipocampul, care este responsabil pentru formarea memoriei. Exercițiile fizice pot ajuta la menținerea acestei porțiuni a creierului și, în unele cazuri, la creșterea dimensiunii.

El recomandă exerciții fizice moderate, cum ar fi mersul pe jos, 5 zile pe săptămână timp de 30 de minute.

Pe lângă mersul pe jos, dr. Gary Small, directorul de psihiatrie la Hackensack Meridian Health, spune că antrenamentul de forță ajută la combaterea pierderii musculare, cauzate de vârstă și poate duce la o durată de viață mai lungă. În plus, exercițiile de echilibru pot ajuta la prevenirea alunecărilor și căderilor - principala cauză a rănilor la adulții cu vârsta de 65 de ani și peste.

Începătorilor le este recomandat să meargă la clase de fitness de grup, cum ar fi Zumba, sau orice alte sporturi cresc ritmul cardiac.

2. Stimulare intelectuală

De asemenea, dr. Gary Small Small recomandă activități care să mențină creierul în formă. Un studiu a arătat că simplul act de a citi articole online și de a căuta subiecte pe Google oferă o stimulare mentală valoroasă. Dezlegarea de cuvinte încrucișate, citirea cărților, jocurile, practicarea hobby-urilor și visarea cu ochii deschiși contribuie la claritatea mentală.

Gestionarea stresului este, de asemenea, o parte critică a menținerii aptitudinii mentale. Doar 10 minute de meditație pe zi pot îmbunătăți starea de spirit și agilitatea cognitivă, spune medicul.

3. Viață socială activă

Un studiu a echivalat lipsa conexiunii sociale cu fumatul a până la 15 țigări pe zi. Alte studii arată că viața socială activă reduce riscul de deces prematur.

Există companii care au început să dezvolte însoțitori sociali bazați pe inteligență artificială pentru adulții în vârstă, menținându-i activi și implicați. Schimbările majore în viață, cum ar fi moartea unui soț, declanșează, adesea , singurătatea.

Skuler, a cărei companie face însoțitori sociali bazați pe inteligență artificială pentru adulții în vârstă, menținându-i activi și implicați, spune că schimbări majore în viață, cum ar fi moartea unui soț, declanșează adesea singurătatea.

„Acesta este de departe un moment decisiv. Dintr-o dată nimeni nu te întreabă cum ai dormit sau ce ai plănuit pentru ziua respectivă. O problemă similară se întâmplă cu îmbătrânirea asincronă, în care unul dintre soți are un declin cu demență, de exemplu. Alte evenimente, cum ar fi pensionarea sau trimiterea copiilor la facultate, ar putea avea un impact similar asupra bunăstării sociale”, spune Dor Skuler, co-fondator și CEO al Intuition Robotics și expert în singurătate la adulții în vârstă.

ElliQ, roboții dezvoltați de compania lui Skuler, reprezintă o modalitate de a-i ajuta adulții în vârstă să rămână conectați, dar îi încurajează pe toți oamenii să mențină prietenii și relații cu membrii familiei. Voluntariatul, spune el, poate adăuga, de asemenea, un scop vieții și ajută conexiunile sociale.

4. Un program de somn adecvat

Există un mit, conform căruia bătrânii au nevoie de mai puțin somn pe măsură ce îmbătrânesc. Dr. Jamie Zeitzer, consilier și recenzent științific la Rise Science, spune că realitatea este că somnul devine mai dificil odată cu vârsta. Rezultatul este că mulți seniori ajung să se culce mai târziu și să se trezească mai devreme.

Oamenii sunt programați să rămână treji 16 [ore] și să doarmă 8 ore. Abilitatea unei persoane în vârstă de a face asta se diminuează, așa că trebuie să lucreze puțin mai mult la acest aspect, spune el.

Cauzele somnului slab pot fi atât sociale, cât și fizice. Devenim mai sensibili la sunete și temperaturi pe măsură ce îmbătrânim, spune Zeitzer. Spre exemplu, zgomotul provocat de sosirea camionului de gunoi, de dimineață, care nu a fost niciodată o problemă, s-ar putea să trezească o persoană în vârstă. În mod similar, un dormitor prea cald sau prea rece ar putea îngreuna somnul.

Pe măsură ce îmbătrânim, devenim mai sensibili și la cofeină. O ceașcă de cafea seara poate provoca dificultăți în a adormi, chiar și câteva ore mai târziu.

Există, de asemenea, o schimbare majoră care are loc odată cu pensionarea. Bătrânii care nu au obligații sociale dimineața devreme ar putea descoperi că sunt mai puțin înclinați să doarmă la ore obișnuite. Un pui de somn în timpul zilei, de exemplu, le poate da peste cap somnul de noapte.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite