Nutriţioniştii spanioli recomandă copiilor să consume pâine zilnic

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii care consumă pâine zilnic sunt mai sănătoşi decât cei care consumă produse de patiserie
Copiii care consumă pâine zilnic sunt mai sănătoşi decât cei care consumă produse de patiserie

Un grup de cercetători nutriţionişti de la departamentul de sănătate al Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Madrid a lansat în şcoli campania "Pâine în fiecare zi", pentru înlocui obiceiul nesănătos al copiilor de a consuma în exces produse de pariserie în locul pâinii.

Elena Rodríguez, cercetător la Departamentul de Nutriţie al Facultăţii de Medicină şi Farmacie de la Universitatea din Madrid, a publicat în ziarul ''La Voz de Galicia'', rezultatele unui studiu privind obezitatea, care a fost efectuat pe un grup de 500 de copii de vârstă şcolară, din cinci oraşe din diverse zone ale Spaniei.

Rodriguez a precizat că ‘'evaluarea copiilor din şcolile publice a constat în reţinerea unor date de greutate, înălţime, indice de masă corporală, colesterol, trigliceride, glucoză şi analiza nutriţională a acumulărilor de grăsime în funcţie de obiceiurile alimentare''.

Rodriguez a insistat că pâinea "este un aliment foarte valoros şi elimină afirmaţiile false despre aportul negativ la sănătate. În Spania consumul de pâine a scăzut în ultimii 40 de ani de la 80 de kilograme la 37 de kilograme pe an, pentru o singură persoană''.

Cercetătorii au lansat în şcoli campania ‘'Pâine în fiecare zi'' dat fiind rezultatele spectaculoase pe care le-au obţinut în studiul asupra creşterii armonioase a copiilor şi aportul protector pe care l-au constat în creşterea sănătoasă a micuţilor.

Vezi aici ce aport major are consumul zilnic de pâine în dezvoltarea copiilor şi mai ales de ce-i protejează pâinea în timpul perioadei de creştere.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite