Cum faci din dormitor un sanctuar al somnului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu doar obiectele pe care le ţii în dormitor, ci şi poziţia patului îţi influenţează calitatea odihnei nocturne. Dacă nu te-ai odihnit bine într-o cameră de hotel şi, totuşi, n-ai putea spune care-a fost motivul nemulţumirii tale, se prea poate să fie o problemă de... Feng Shui.

Multe modificări pe care le facem în propria casă urmează, instinctiv, regulile acestei arte. 

Feng Shui-ul este o filosofie veche de 3.000 de ani care urmăreşte păstarea armoniei, a echilibrului, în special prin amenajarea locuinţei – totul pentru a menţine chi-ul, energia Universului.

În dormitor ne petrecem o treime din viaţă, organismul îşi reface energia şi starea de sănătate, creierul se rafec în somn. De aceea chi-ul este atât de important în această cameră. Iată cum ar trebui s-o amenajăm pentru a trăi sănătos, potrivit consultantului Rodika Tchi, expert în Feng Shui citat de huffingtonpost.com.

Nu cu “picioarele înainte”!

Aşază patul astfel încât să nu se afle în linie directă cu uşa – această poziţie are şi un nume, a “coşciugului”, pentru că permite chi-ului să se “scurgă” afară din cameră. Dacă spaţiul nu îţi permite alt aranjament, montează un paravan sau o perdea între pat şi uşă. Totuşi, dacă vrei să ai o stare de siguranţă şi de calm, este bine ca atunci când stai întins pe pat să vezi atât uşa, cât şi geamurile camerei.

Tot pentru a-ţi da o senzaţie de siguranţă şi de protecţie, patul are nevoie de tăblie în zona capului sau, şi mai bine, să fie lipit de perete la acest nivel. Dacă patul este aşezat sub o fereastră, trage draperiile sau jaluzele înainte de a merge la culcare. Nici tavanele joase deasupra patului nu sunt recomandate, pentru că reduc chi-ul la jumătate.

Lasă suficient spaţiu în jurul patului pentru a permite acces uşor din ambele laturi şi foloseşte două noptiere, pentru a menţine echilibru.

Fără dezordine!

Dezordinea este inamicul Feng Shui-ului. Un dormitor aglomerat înseamnă o minte aglomerată. Din acelaşi motiv, nu este bine să laşi patul nefăcut dimineaţa şi nici să depozitezi lucruri sub pat. În plus, acest obicei (sau necesitate) creşte riscul de alergii.

Prezenţa oglinzilor în dormitor nu este pe placul Feng Shui-ului, ele reflectă chi-ul şi sporesc neliniştea. Se acceptă doar dacă persoana din pat nu-şi vede reflecţia, adică dacă oglinda este plasată sub un anumit unghi sau dacă este acoperită seara cu o perdea.

Închide toate uşile din dormitor atunci când dormi, inclusiv uşile dulapurilor. Acest lucru va permite energiei să rămână în jurul tău şi să te reîncarce peste noapte. Nu plasa etajere în dreptul patului. Golurile dintre rafturi absorb energia şi creează anxietate.

Îţi place roşul?

Evită să decorezi dormitorul în culori tari, precum roşul, şi alege nuanţele blânde, similare pielii – crem, bej, caramel, până la maro închis. De asemenea, evită materialele reci (metalul) şi optează pentru cale calde, naturale: lemn, bumbac, lână.

Nu este o idee bună să ţii plante în camera de somn, decât dacă ai un dormitor spaţios şi plantele sunt departe de pat.

Renunţă la televizor sau la computer în această cameră, mai ales că obiceiul de a le folosi înainte de culcare ne face să adormim mai greu.

Păstrează doar fotografii în care eşti alături de partenerul tău (nu fotografii ale părinţilor) şi alege lucrări de artă în ton cu starea pe care vrei să o ai.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite