Cum calmezi natural durerile în gât
0Îţi simţi gâtul uscat şi te ustură? Pot fi de vină virozele de sezon, dar şi aerul uscat din încăperile încălzite. Mai ales atunci când răguşeala şi durerile în gât aproape că nu te mai lasă să vorbeşti, e bine să apelezi la ajutoare din natură recomandate de specialişti.
Durerile în gât sunt, de multe ori, asociate cu răceala şi gripa. Acestea pot fi cauzate însă şi de factori precum alergii, fum de ţigară, poluare sau aer uscat. Totuşi, atunci când te doare gâtul, diagnosticul poate fi: amigdalită, faringită sau laringită. Aceste afecţiuni apar ca urmare a inflamaţiei amigdalelor, a mucoasei faringiene sau a laringelui, de obicei în urma unor infecţii bacteriene sau virale.
Propolisul, antibiotic natural
Propolisul, considerat cel mai puternic antibiotic natural, poate fi administrat sub formă de capsule, tinctură sau încorporat în sirop. Oricare are fi cauza durerilor de gât, ia de două ori pe zi între 30 şi 40 de picături de tinctură de propolis, dizolvate în puţină apă.
Fă garagară cu această soluţie şi apoi înghite-o. Foarte eficient este şi dacă, timp de 30 de minute, mesteci o bucăţică de propolis brut (1-2 g/zi) sau dacă înmoi un beţişor cu vată în tinctură de propolis şi aplici direct pe locul afectat. Dacă durerile în gât sunt asociate şi cu tuse uscată, prepară un amestec dintr-o jumătate de linguriţă de tinctură şi o linguriţă de miere, pe care trebuie să îl iei de trei ori pe zi.
Măceşe împotriva inflamaţiei
Unele dintre cele mai importante surse de vitamina C, măceşele vitaminizează organismul, stimulează sistemul imunitar şi contribuie la combaterea infecţiilor. Datorită proprietăţilor antiinflamatorii, acestea te vor ajuta să scapi mai uşor de durerile în gât.
De aceea, este bine ca, de trei ori pe zi, să iei câte 50 de picături de extract din mlădiţe de măceş. O altă metodă este să prepari o infuzie din două linguriţe de fructe zdrobite la 500 ml de apă clocotită, pe care să o bei pe parcursul unei zile.
Amestecuri de ceaiuri împotriva durerilor în gât
În caz de amigdalită, prepară un amestec în părţi egale din flori de muşeţel, flori de cimbrişor şi frunze de nalbă. Prepară o infuzie din două linguriţe de amestec la o cană cu apă clocotită şi foloseşte-o sub formă de gargară de trei ori pe zi.
Dacă ai gâtul uscat şi tuse seacă, bea două-trei căni pe zi din următorul ceai. Amestecă 40 g de lichen de piatră, 30 g de frunze de rozmarin, 30 g de flori de muşeţel, 20 g de rădăcini de angelică şi 10 g de flori de tei. Infuzia se face din o lingură de amestec, la 250 ml de apă clocotită.
Când eşti răguşit, prepară un amestec din 30 g de frunze şi 20 g de rădăcini de nalbă mare, 20 g de flori de coada-şoricelului, 20 g de rădăcină de lemn dulce şi 10 g de rădăcină de valeriană. Fă o infuzie din două linguri de amestec la 300 ml de apă şi bea două-trei căni pe zi.
Reţetă cu lămâie şi miere
Poţi scăpa rapid de durerile în gât dacă vei prepara următoarea reţetă: taie patru lămâi în felii mici, aşază-le într-un borcan şi toarnă miere peste ele până când sunt acoperite complet. Pune borcanul la frigider pentru 24 de ore. Prepară un ceai din două linguriţe din sucul rezultat la o cană de apă clocotită, pe care să-l bei de trei ori pe zi. Poţi mânca şi bucăţile de lămâie.
Citeşte şi:
Soluţii naturale eficiente pentru durerile reumatice
A început sezonul depresiilor şi al durerilor reumatice. Umezeala şi frigul agravează manifestările resimţite de persoanele cu poliartrită reumatoidă şi cu artroză. Există, însă, câteva metode la îndemână care atenuează durerile şi te vor ajuta să te dai mai uşor jos din pat dimineaţa.
Sunt exagerate beneficiile acizilor graşi Omega 3?
Acizii graşi Omega 3 sunt lăudaţi pentru beneficiile aduse sănătăţii, pentru o inimă sănătoasă şi o minte ascuţită. Însă noi studii pun la îndoială relaţia strânsă dintre Omega 3 şi sănătate.
Suplimentele de slăbit care fac victime în România nu sunt controlate de nicio autoritate a statului
Pe piaţa românească există 14.000 de suplimente alimentare comercializate legal şi cine-ştie-câte ilegal, spun autorităţile. Iar cele ilegale, care pot fi cumpărate de pe internet, din magazine de la colţul blocului sau direct de la unii „naturopaţi“ pot chiar să ucidă. Aşa pare să se fi întâmplat şi în cazul tinerei de 27 de ani din Arad care lua prafuri de slăbit şi anticoncepţionale şi care a murit după o săptămână de comă profundă.