Ce visează nevăzătorii? Cercetătorii au descoperit că aceste persoane au mai multe coşmaruri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Visele oamenilor nevăzători au stârnit întotdeauna curiozitatea specialiştilor în somn, pentru că, în general, e greu să ne imaginăm visele fără a vorbi de imagini. Un nou studiu vine să lămurească aceste aspecte, prezentând modul în care handicapul vizual afectează visele oamenilor.

Un studiu recent, publicat în revista Sleep Medicine, a demonstrat că absenţa vederii are o influenţă covârşitoare asupra viselor, scrie Medical Daily

La această cercetare au participat 11 persoane oarbe din naştere, 14 care şi-au pierdut vederea ulterior şi 25 de persoane cu vedere normală. Practic, au existat 25 de persoane nevăzătoare şi un grup de control, format din alte 25 de persoane fără acest handicap.

Timp de patru săptămâni, în fiecare dimineaţă participanţii au oferit amănunte despre visele avute, despre tamatica lor, impactul emoţional şi precizau dacă au avut sau nu coşmaruri.

De asemenea, cercetătorii au analizat capacitatea voluntarilor de a produce imagini vizuale în stare de veghe, au observat calitatea somnului, dar şi nivelul de despresie şi anxietate.

Oamenii de ştiinţă au constat că, în general, nevăzătorii visau mai mult sunete, voci, mirosuri, gusturi şi experienţe tactile, iar cei care nu erau orbi din naştere visau şi imagini. De regulă, în visele lor apăreau foarte multe senzaţii, care înlocuiesc imaginile vizuale.

Drept comparaţie, persoanele care nu vedeau din naştere aveau vise cu conţinut auditiv într-o proporţie de 93%, cei care au orbit mai târziu – de 79%, iar cei din grupul de control – de 64% (vezi figura de mai jos)

figura 1

Legendă: SC (persoane cu orbire congenitală), LB (persoane cu orbire dobândită), CB (persoane cu vedere noarmală) Sursa www.sleep-journal.com

Un alt detaliu relevat în cursul cercetării a fost că persoanele nevăzătoare aveau de patru ori mai multe coşmaruri decât persoanele din grupul de control. Mai exact, frecvenţa coşmarurilor în cazul celor care nu vedeau de la naştere era de 25%, în cazul celor care şi-au pierdut vederea pe parcrusul vieţii, visele urâte aveau o frecvenţă de 7%, iar în cazul celor subiecţilor din grupul de control acestea înregistrau o prezenţă de doar 6%.

Savanţii nu au încă o epxlicaţie pentru acest fenomen, dar este posibil ca acest lucru să se aibă legătură cu faptul că nevăzătorii se simt mai ameninţaţi decât cei care pot vedea.

Potrivit datelor Centrelor pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor, mai mult de 3,3 milioade de americani, cu vârste de peste 40 de ani, sunt nevăzători sau au deficienţe de vedere. Principalele cauze care duc la oribire sunt cataracta, retinopatia diabetică şi glaucomul.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite