Atenţie la pericolele din farfurie!
0Aproape jumătate din alimentele vândute în Uniunea Europeană sunt contaminate cu pesticide, arată un raport de la sfârşitul anului trecut al Comisiei Europene. Specialiștii atrag atenția că cele mai nocive fructe sunt strugurii.
Raportul, prezentat anul trecut, arată că fructele, legumele și cerealele comercializate în Uniunea Europeană conțin peste 350 de pesticide, cinci dintre acestea fiind considerate cancerigene, mutagene şi perturbatoare ale sistemului hormonal. 23 de astfel de substanţe au o concentraţie extrem de periculoasă pentru sănătate.
Fructele cele mai contaminate au fost declarate strugurii (peste 70 la sută din fructe conțin pesticide) şi bananele (peste 50 la sută). Un raport anterior a arătat că portocalele au cantități peste limita permisă a două pesticide, cunoscute ca fiind cancerigene şi care cauzează probleme de fertilitate şi de creştere.
Peştele oceanic, contaminat cu mercur
Specialiștii atrag atenția că nu doar vegetalele și cerealele conţin substanțe nocive, ci și peștii din mări și din oceane, din cauza contaminării apelor cu mercurul care se formează în urma activităților industriale. Se estimează că cinci la sută din acest mercur este ingerat de peşti.
Sub acţiunea bacteriilor din apă, mercurul se transformă în metilmercur, un compus foarte periculos, mai ales pentru femeile însărcinate. Metilmercurul poate traversa placenta şi poate rămâne în creierul copiilor fără să poată fi eliminat, având un nivel de absorbţie de sută la sută.
La adulţi, această substanță creşte riscul de boli cardiovasculare. Peştii carnivori, cum este tonul, acumulează cel mai mult mercur, în urma ingerării peștilor mai mici.
Lapte, carne şi ouă radioactive
Alimentele care se găsesc în supermarketuri mai pot conţine și ioni radioactivi, mai ales cele care provin din regiuni în care există centrale nucleare. Cele mai frecvent depistate astfel de alimente sunt carnea, peştele şi laptele.
Radioactivitatea duce la apariţia bolilor cronice ale sistemului imunitar, a alergiilor şi a cancerului. Cadmiul afectează rinichii, oasele şi plămânii, în timp ce dieldrinul distruge sistemul nervos central. În ceea ce priveşte carnea, substanțele folosite pentru a-i prelungi valabilitatea fac din acest aliment unul cu potenţial cancerigen şi alergen.
Sigure doar alimentele bio
Fructele şi legumele bio au cu aproximativ 90 la sută mai multe vitamine şi minerale decât cele stropite cu pesticide. Conform unui studiu efectuat la Universitatea Rutgers, SUA, roşiile biologice conţin de cinci ori mai mult calciu, de 12 ori mai mult magneziu şi de trei ori mai mult potasiu.
Apă de la robinet în loc de vin?
Un studiu efectuat de organizaţia europeană de mediu „Pesticide Action Network“ (PAN), care a analizat 34 de mărci de vin, a arătat că băuturile obişnuite prezintă reziduuri de pesticide.
Specialiștii au observat prezenţa a zece produşi toxici. Comparativ cu nivelul de contaminare a apei potabile, s-a observat că aceste vinuri conţineau cu până la 5.800 mai multe reziduuri decât cele autorizate pentru apa potabilă de la robinet.
specialistul nostru
Livia Nena
biolog nutriţionist
Bio Nutriliv
Multe dintre alimentele care ajung la noi în farfurie prezintă grad de toxicitate. Desigur, consumate sistematic, unele dintre ele pot prezenta un grad mărit de toxicitate, prin cumularea substanţelor chimice în organism.
De pildă, o serie de legume şi de fructe pot prezenta un pericol pentru sănătate din cauza tratării lor cu substanţe speciale împotriva deteriorării. Mai există o altă categorie de substanţe dăunătoare sănătăţii, şi anume: îngrăşămintele chimice de tipul azotaţilor şi fosfaţilor.
De asemenea, un anumit grad de toxicitate pot prezenta şi conservele. Mâncate în cantitate mare şi zilnic pot declanşa diferite tipuri de alergii şi de probleme ale ficatului, prin acumularea de conservanţi în organism. Important este să nu exagerăm cu consumul anumitor produse despre care ştim că au un conţinut mare de aditivi (coloranţi sintetici, îndulcitori sintetici, amelioratori de gust, afânători).
Atenţie la prăjeli!
O altă metodă de contaminare a alimentelor constă în prepararea lor la temperaturi ridicate. Cercetătorii canadieni afirmă că acrilamida, substanţă care se formează în timpul prăjirii alimentelor la peste 120 de grade Celsius, este periculoasă pentru sănătate. Consumul frecvent al unor astfel de alimente poate duce la apariţia cancerului. De aceea, specialiştii îţi recomandă să adopţi o alimentaţie variată, cu reducerea pe cât posibil a prăjelilor.
Sfat
Spală întotdeauna bine fructele înainte să le consumi!