Secretele unei căsnicii fericite, împărtăşite de cupluri căsătorite de cel puţin zece ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sexul nu este nici pe departe cel mai important ingredient pentru ca o relaţie să reziste în timp, chiar dacă o viaţă sexuală satisfăcătoare rezolvă multe din problemele cu care se confruntă orice cuplu.

Un studiu comandat de firma de avocatură britanică Slater & Gordon, la care au participat 2.000 de bărbaţi şi femei implicaţi într-un mariaj de cel puţin zece ani, a scos la iveală cele mai bune sfaturi pe care aceştia le-ar oferi tinerilor abia căsătoriţi, pe baza experienţelor proprii. 

Viaţa sexuală satisfăcătoare s-a clasat abia pe penultimul loc din cele 19 sfaturi oferite de participanţii la studiu, în timp ce principalul aspect de care trebuie să ţină cont orice cuplu proaspăt căsătorit este comunicarea, situat primul pe listă. Însă comunicarea nu ar trebui să se reducă la vorbe goale, ci la discuţii regulate şi sincere, care să ducă la rezolvarea unor probleme ce ar putea să erodeze relaţia.

Răbdarea, sinceritatea, respectul şi fidelitatea s-au regăsit, de asemenea, printre sfaturile oferite de cele 2.000 de persoane care au participat la realizarea sondajului. Pe ultimul loc s-a aflat „oferirea unui timp pe care fiecare să-l poată petrece şi singur, departe de celălalt“.„Nu mergeţi niciodată la culcare supăraţi“ este un sfat cunoscut, dar care şi-a dovedit eficienţa, conform celor declarate de persoanele care au răspuns întrebărilor.

Topul secretelor pentru un mariaj lung şi fericit:

1. Comunicarea
2. Compromisul
3. Dorinţa de a continua
4. Dorinţa de rezolva neînţelegerile
5. Nu renunţaţi uşor la căsnicie
6. Nu mergeţi la culcare supăraţi
7. Răbdarea
8. Ascultă-l pe celălalt când vorbeşte
9. Fii sincer
10. Respectul faţă de partener
11. Aveţi aşteptări realiste unul de la celălalt
12. Nu te căsători dacă nu te simţi pregătit
13. Faceţi cât mai multe lucruri împreună
14. Discutaţi despre orice, oricât de dificil vi s-ar părea
15. Fiţi toleranţi
16. Fidelitatea
17. Fiţi prieteni
18. O viaţă sexuală împlinită 
19.Oferirea unui timp pe care fiecare să-l poată petrece şi singur, departe de celălalt

Citiţi şi:

De ce trebuie să considerăm limba cel mai important organ sexual

FOTO Topul poziţiilor sexuale preferate de bărbaţi

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite