Oraşul european în care prostituatele sunt ţinute în frâu cu marcaje stradale speciale: „Multe sunt din Europa de Est şi le este greu să se conformeze regulilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile dintr-un oraş european au găsit o modalitate inedită ca să le semnaleze cât mai clar prostituatelor zonele în care este permis să-şi agaţe clienţii. Locurile delimitate au fost marcate cu silueta unei femei sprijinite de un felinar, în speranţa că semnele vor fi respectate.

Autorităţile elveţiene din oraşul Basel au decis să realizeze mai multe marcaje stradale speciale în Kleinbasel, parte a oraşului dedicată serviciilor din industria sexului, similară cu vestitul cartier roşu din Amsterdam. Acestea înfăţişează o femeie în fustă scurtă, sprijinită de un felinar, şi sunt amplasate în „zonele tolerate” desemnate de autorităţi, în care prostituatele pot lucra şi pe stradă ca să-şi acosteze clienţii.

Multe dintre prostituate sunt din Europa de Est şi nu reuşesc să respecte regulile, după cum a declarat în presa locală un reprezentant al departamentului însărcinat cu păstrarea liniştii şi ordinii publice.

„Este agitaţie mare în rândul fetelor care lucrează pe stradă în această parte a oraşului. Multe sunt din Europa de Est şi se pare că le este destul de greu să se conformeze regulilor. Sperăm că acest semne vor indica foarte clar unde îşi pot face treaba şi unde nu”, a declarat oficialul citat de ziarul elveţian „The Local”.

În urmă cu şase luni, localnicii din Basel au înaintat autorităţilor o petiţie în care semnalau faptul că prostituatele au acaparat zona Kleinbasel şi că nu respectă locurile publice unde au voie să-şi racoleze clienţii. Poliţia a anunţat la acel moment că cel puţin 120 de prostituate au fost prinse în afara ariilor desemnate şi autorităţile au promis că vor lua măsuri pentru a le ţine în frâu.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite