Infidelitatea, între mit şi controversă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Infidelitatea reprezintă un fenomen des întâlnit în viaţa de cuplu. FOTO Shutterstock
Infidelitatea reprezintă un fenomen des întâlnit în viaţa de cuplu. FOTO Shutterstock

Secolul XXI încurajează o atitudine mai relaxată faţă de infidelitatea din viaţa de cuplu. Însă, „infracţiunea sentimentală“ rămâne un subiect controversat şi naşte păreri diverse în rândul femeilor şi al bărbaţilor.

Potrivit unui studiu realizat de Daniel Kruger, profesor la Universitatea din Michigan (SUA), infidelitatea este percepută diferit în viziunea partenerilor, relatează jurnaliştii de la „Huffington Post“.

Astfel, cercetarea sa a arătat că oamenii critică inclusiv comportamentele non-sexuale şi consideră o cină luată cu prietenii sau un secret ascuns drept un mod de a înşela încrederea partenerului.

Kruger a menţionat că există câteva diferenţe majore între modul în care femeile şi bărbaţii cataloghează aventurile extraconjugale.

Femeile, între socializare naturală şi flirt

„Formarea unor legături emoţionale în afara vieţii conjugale sunt acţiuni specifice femeilor“, care nu le văd ca pe un risc în relaţie, a explicat Kruger, făcând o comparaţie cu partenerii de genul masculin.

„Noi, bărbaţii, percepem relaţiile cu alte femei drept un posibil pericol pentru propria viaţă de cuplu şi nu socializăm la fel de uşor“, a explicat profesorul.

Rezultatul cercetării profesorului Kruger s-a bazat pe opiniile culese de la 456 de studenţi puşi faţă în faţă cu anumite situaţii şi rugaţi să definească, după propriul cod de principii, adulterul.

Blondele şi inginerii, în topul infidelilor

De-a lungul timpului, infidelitatea a stârnit numeroase controverse şi a fost temă de discuţii pentru mai multe conferinţe. Culoarea părului şi meseria partenerului sunt doi dintre principalii factori care indică dacă o persoană este sau nu infidelă.

Potrivit unui sondaj online realizat de site-ul cheaterville.com, femeile cu părul blond ocupă primul loc în topul „trişorilor“, urmate fiind de roşcate, şatene şi brunete.

Un alt sondaj explică infidelitatea prin prisma meseriilor pe care bărbaţii le au. În 2012, un site de matrimoniale din America a expus o ipoteză conform căreia cei care lucrează în tehnologie sau în inginerie sunt cei mai infideli parteneri.

Dacă ne referim la sexul trişorului, studiile arată că partenerii de genul masculin au avut mai multe aventuri decât femeile.

O altă legătură primejdioasă pare să fie şi cea dintre muncă şi adulter. Un sondaj online realizat de site-ul on24.com arăta că participarea la conferinţe şi expoziţii ce au legătură cu munca creează situaţii favorabile infidelităţii.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite