În căutare a dorinţei pierdute

0
0
În căutare a  dorinţei pierdute
În căutare a dorinţei pierdute

Inevitabil, în orice cuplu, există suişuri şi coborâşuri în ceea ce priveşte libidoul. Când însă dorinţa sexuală „întârzie” prea mult, este cazul să găseşti cât mai repede rezolvarea şi să iei măsuri.

Mai devreme sau mai târziu, cele mai multe cupluri se plâng de lipsa dorinţei sexuale, chiar dacă partenerii încă se mai iubesc. Şi nu este deloc de mirare. Oboseala, serviciul, copiii, diversele griji... Este inevitabil ca una dintre acestea să îţi afecteze mai mult sau mai puţin dorinţa sexuală. Din această cauză, viaţa de cuplu poate deveni frustrantă şi plină de tensiuni.

Găseşte vinovatul

Dorinţa se lasă aşteptată sau dispare pe o perioadă mai mare din anumite motive, fie de natură fizică, fie de ordin psihic. În primul rând, conştientizează că ai sau aveţi o problemă în cuplu: ignorând-o, nu faci decât să agravezi situaţia. Cu timpul, este posibil să se producă o distanţare între parteneri, ceea ce poate duce chiar la o destrămare a relaţiei.

Sigur, nu îţi doreşti asta, nu? Aşadar, ia măsuri! Discută cu partenerul tău despre posibilele motive care vă disipează pasiunea şi exprimă-ţi clar aşteptările de ordin sexual. Este bine însă ca mai întâi să excluzi unele cauze medicale (precum dereglări de tiroidă, diabet), din pricina cărora viaţa intimă ar putea avea de suferit. Dacă disfuncţiile sexuale sunt cauza, nu te ruşina să vorbeşti despre ele.   

Statistică

Cu timpul, la cuplurile căsătorite, dorinţa sexuală poate scădea cu până la 40 la sută.

Hormonii ne dictează libidoul

Stresul şi oboseala sunt inamici dovediţi ai dorinţei, pentru că favorizează eliberarea de cortizol, hormon care inhibă stimularea glandelor sexuale. La femei, din cauza modificărilor hormonale, dorinţa sexuală este mai mare înainte şi în timpul ovulaţiei şi mai scăzută în perioada dintre ovulaţie şi următoarea menstruaţie. Există câteva diferenţe între femei şi bărbaţi atunci când vine vorba despre modul în care aceştia răspund dorinţei sexuale.

În cazul femeii, pasiunea este „ucisă” mai ales de factorii de natură psihică. Astfel, tensiunile şi neînţelegerile din cuplu, lipsa banilor, obişnuinţa, grijile zilnice, lipsa de comunicare, neimplicarea sentimentală a partenerului, neîncrederea în sine, nemulţumirile privind aspectul fizic sunt câteva dintre cauzele care îi pun femeii dorinţa pe fugă. În schimb, la bărbaţi, disfuncţiile erectile sunt cele care le afectează comportamentul sexual.

Unele tratamente îţi pot scădea pasiunea

image

Ştiai că unele medicamente îţi pot afecta serios interesul faţă de sex? Astfel de medicamente sunt antidepresivele (pot cauza disfuncţii erectile), antihipertensivele (scad lubrifierea) şi pastilele anticolesterol (reduc nivelul de hormoni sexuali). În cazul femeilor, anticoncepţionalele pot scădea dorinţa sexuală. Contraceptivele orale blochează activitatea ovarelor, dereglând secreţia de hormoni sexuali.

Scăderea nivelului de testosteron, hormon sexual, poate scădea dorinţa în cazul ambelor sexe.

Nu dispera, există soluţii!

Atâta vreme cât partenerii se iubesc, dorinţa, carburantul vieţii sexuale, poate fi reînvia­tă. Însă iniţiativa trebuie să vină din ambele părţi. Răsfaţă-ţi partenerul, arată-i tandreţe şi afecţiune aşa cum o făceai la începutul relaţiei şi găsiţi-vă timp liber numai pentru voi doi, lăsând deoparte grijile măcar pentru scurt timp. Nu te sfii să-i împărtăşeşti ce fantezii sexuale ai şi surprinde-l prin mici gesturi romantice. 

Disfuncţiile sexuale necesită consult de specialitate.

image

Specialistul nostru


Lena Rusti
psiholog psihoterapeut

Problemele care apar în cadrul unui cuplu pot fi ori la nivelul existenţei dorinţei sexuale, ori la nivelul manifestării sale, iar cauzele pot fi atât personale, cât şi legate de relaţia de cuplu. Există multe probleme la nivel psihic sau fizic (de exemplu, dezechilibre endocrinologice), care duc la perturbarea dorinţei sexua­le. În acelaşi timp, există tratamente medicamentoase care au ca efect secundar perturbarea dorinţei sexuale.

De asemenea, pot exista şi unele probleme de incompatibilitate, care vin din faptul că partenerii au aşteptări, manifestări diferite şi unul dintre ei se poate simţi inhibat. Acest lucru se manifestă şi la nivelul dorinţei sexuale. Atunci când există o problemă în viaţa cuplului, care naşte diverse tensiuni, acest lucru se face simţit şi la nivelul relaţiei intime. Uneori pot apărea perturbări ale dorinţei sexuale, de exemplu, din dorinţa de a ne pedepsi partenerul sau de a trage un semnal de alarmă într-un alt aspect al relaţiei.

Viață de cuplu


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri