Femeile care devin mame au o speranţă de viaţă mai mare cu 20% decât cele care nu nasc
0
Un studiu desfăşurat pe 322.972 de femei din Europa a arătat că femeile care aduc copii pe lume trăiesc, în medie, cu 20% mai mult decât cele care nu devin mame.
Colegiul Imperial din Londra a realizat o amplă cercetare, în cadrul căreia au analizat date de la 322.972 de femei, rezultând că mamele au un avantaj în ceea ce priveşte speranţa de viaţă, faţă de cele care nu au adus copii pe lume. Astfel, mamele trăiesc mai mult cu 20% faţă de cele care nu au născut, notează Daily Mail.
Alăptatul se pare că este unul din motivele care ar contribui la creşterea speranţei de viaţă în cazul mamelor, dar mai ales schimbările hormonale care au loc în timpul sarcinii şi după naştere, acestea contribuind la reducerea riscului de a face cancer, dar şi la îmbunătăţirea sănătăţii inimii.
Studiul a durat 13 ani, timp în care 14. 383 dintre femeile analizate au murit. Dintre acestea, aproape 6.000 au survenit din cauza cancerului şi 2.400 au fost cauzate de boli de inimă.
Rezultatele au indicat că cele mai avantajate au fost femeile care au devenit mame încă de la 20-25 de ani, iar cele mai reduse probabiliăţi de a dezvolta cancer s-au înregistat în rândul mamelor care au avut doi sau trei copii. De asemenea, mamele care au alăptat au trăit mai mult cu 8% decât cele care nu şi-au alăptat copiii.
Surprinzător este că femeile care au luat anticoncepţionale orale (pastile) au avut o speranţă de viaţă mai mare cu 10% decât cele care nu au folosit pastile contraceptive, observaţie valabilă numai în cazul celor care nu erau fumătoare. În cazul fumătoarelor, efectul benefic în ceea ce priveşte longevitatea s-a anulat.
Cercetarea a mai arătat că mamele care alăptează timp de 1 an de zile reduc riscul de a dezvolta cancer de sân cu aproape 5%, chiar dacă cele 12 luni de alăptare nu au fost consecutive. Acest lucru s-ar datora faptului că în timpul alăptării scade nivelul de estrogen, un hormon care poate influenţa apariţia cancerului de sân. Scăderea nivelului de estrogen este valabil şi în cazul femeilor care iau anticoncepţionale.