Cele mai penibile motive invocate pentru părăsirea unui partener: sexul era doar un test sau iubita este „prea perfectă”
0
Mai mulţi utilizatori Reddit au decis să împărtăşească întregii comunităţi online motivele ridicole sau gesturile foarte urâte folosite de partenerii lor atunci când i-au părăsit.
Peste 200 de persoane au scris situaţiile delicate prin care au trecut când au fost părăsite. Cea mai apreciată postare a fost a unui tânăr care a povestit despre prima lui relaţie sexuală.
El avea 15 ani, iar iubita lui 17, erau colegi la liceu. La început, fata i-a spus că vrea să aştepte două luni până să facă sex, iar el a fost de acord. Cu toate acestea, după doar o lună tânăra a insistat să facă totuşi sex şi au făcut, el crezând că ea îşi doreşte asta cu adevărat. După aceea, ea l-a părăsit pe motiv că totul a fost un test, că a vrut să vadă dacă el chiar este dispus să aştepte două luni, aşa cum promisese, prin urmare a picat testul.
Un alt motiv bizar pentru despărţire a fost povestit de un alt bărbat. El obişnuia să-i cumpere iubitei un meniu de prânz în fiecare zi, dar după un timp nu a mai avut bani şi i-a spus că nu-şi mai permite să facă asta deocamdată. Femeia l-a părăsit imediat, recunoscând că stătuse cu el doar pentru a primi gratis mâncare, scrie The Independent.
Confesiunea unei femei este şi mai tristă. Ea a fost internată ]n spital, iar iubitul a părăsit-o. Motivul invocat: spitalul era prea departe şi i-ar fi fost prea greu pentru el să ajungă şi s-a gândit că ar lăsa o impresie neplăcută dacă nu ar veni s-o viziteze, aşa că a preferat să pună capăt relaţiei.
O tânără mărturiseşte că s-a despărţit de iubiotul ei pentru că el nu ştia să sărute. Deşi a încercat să-l înveţe cum să facă, nu a fost mulţumită de cum se descurca şi atunci s-a despărţit de el, declarând că nu poate fi cu un bărbat cu care nu-i place să se sărute.
Un alt bărbat a părăsit-o pe iubita lui din cauza orientării ei politice, ea fiind democrată. Un altul i-a reproşat iubitei sale că este „prea perfectă” şi nu poate trăi cu ea.
Alt bărbat a fost părăsit de soţie pentru că a vorbit la telefon cu sora lui după ce fusese concediat, iar altul a fost părăsit chiar la aniversarea primului an de căsătorie, pentru că soţia dorea să încerce altceva, se plictisise de el.
Un alt utilizator Rediit spune că fratele lui a părăsit o prietenă din cauz[ că ea avea fruntea prea lată. O femeie a fost părăsită pentru că avea o slujbă mai bine plătită decât partenerul, iar alta pentru că iubitul a declarat că este foarte „josnică” din moment ce s-a culcat cu el.