VIDEO China are cel mai rapid supercomputer din lume, de două ori mai rapid decât Titan, concurentul din SUA
0A fost publicată lista celor mai rapide calculatoare din lume, iar chinezii au preluat primul loc cu un supercomputer. Tianhe-2, creat cu doi ani mai devreme decât se credea, a ajuns direct pe primul loc în clasamentul realizat la Conferinţa Internaţională de Supercalculatoare.
Acest clasament, care aduce în prim-plan primele 500 de calculatoare ale lumii, calculează performanţele unor sisteme mamut, care sunt folosite de obicei în industria nucleară, pentru calcule complexe şi pentru anticiparea unor fenomene naturale, cum ar fi schimbarea climei. Tianhe-2 se află la Universitatea Natională pentru Tehnologie de Apărare din China şi este un uriaş.
Tianhe-2 are 32.000 de procesoare Xeon şi 3,12 milioane de nuclee de procesoare, care sunt conectate între ele. Are 1 petabyte de memorie, de 12.500 de ori mai mult decât un calculator obişnuit şi rulează Linux. Toate acestea vin cu un consum de energie uriaş, de 17,8 megawaţi.
Puterea unui supercomputer se măsoară în petalopi, adică numărul de calcule pe care le poate face simultan, într-o secundă. Tianhe-2, noul lider al clasamentului, ajunge la 33,86 de petaflopi, adică un cvadrilion de calcule matematice pe secundă. Astfel, computerul este de două ori mai bun decât cel de pe locul secund.
Remarcabil pentru acest supercomputer chinez este faptul că majoritatea elementelor sale au fost construite în interiorul ţării. Pe lângă elementele gândite şi construite intern, Tianhe-2 foloseşte procesoarele Intel pentru a trece peste calculele dificile.
65 de sistemele din top 500 sunt în China, iar Statele Unite ale Americii are în total 253 de sisteme. De asemenea, 80% din procesoare sunt Intel, iar 67% din ele folosesc procesoare cu opt sau mai multe nuclee.
Americanii, în spatele chinezilor
Dacă până acum americanii erau pe primul loc în acest top, chinezii au întrecut două supercomputere din SUA. Titan este un sistem instalat la Departamentul de Energie al SUA, din Oak Ridge National Laboratory. Titan a reuşit să atingă 17,59 de petaflopi pe secundă, fiind şi unul dintre cele mai eficiente sisteme din punctul de vedere al energiei consumate.
Pe locul secund se află Sequoia, un sistem IBM BlueGene/Q, instalat la Lawrence Livermore National Laboratory. Sequoia a fost lansat în 2011 şi avea o putere de 17,17 petaflopi pe secundă.
Pe locul al patrulea s-a clasat un supercomputer japonez, construit de Fujitsu. Aceste se numeşte K Computer şi este instalat la Kobe, la Institutul pentru Ştiinţă Computaţională.
În top 10 se mai află alte trei supercomputere americane, două din Germania şi unul din China.
China a detronat Statele Unite: are cel mai rapid supercomputer din lume
Puteţi citi mai multe detalii pe site-ul oficial al Top 500.
Citeşte mai multe despre supercomputere şi performanţele lor:
Roadrunner, supercalculatorul care a bătut pentru prima oară recordul de „un milion de miliarde” de calcule pe secundă, adică petaflopul, a fost decomisionat duminică, 31 martie.
Comisia Europeană va investi în ştiinţă peste două miliarde de euro în următorul deceniu. Unul dintre proiecte este supercomputerul care simulează creierul uman. Ce este însă acest creier artificial şi de ce este necesară dezvoltarea lui?
Un computer vechi de 60 de ani a fost restaurat, iar acum funcţionează normal
Cel mai vechi supercomputer din lume a fost reasamblat şi pus în funcţiune după ce a fost uitat într-un depozit timp de 20 de ani. Numit Harwell Dekatron sau WITCH, supercomputerul erei sale a fost reasamblat în sfârşit după trei ani de reabilitare.
Primul Supercomputer din România se află la Timişoara. Aparatul va fi pornit săptămâna asta
La UVT va funcţiona un calculator de câteva sute ori mai performant decât un PC Normal. Calculatorul-minune va fi pus în funcţiune săptămâna viitoare.