Unde şi cum vezi lansarea iPhone 6s, cel mai aşteptat telefon de la Apple

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În urmă cu opt ani, Steve Jobs lansa primul iPhone. Tim Cook lansează acum iPhone 6s.
În urmă cu opt ani, Steve Jobs lansa primul iPhone. Tim Cook lansează acum iPhone 6s.

Lansarea iPhone 6s se va desfăşura astăzi, 9 septembrie, începând cu ora 20 (ora României). În caz că nu ai un sistem Apple pe care să urmăreşti live streamul, există opţiuni.

Odată cu lansarea iPhone 6s, ai să vezi că este vorba de un iPhone 6, de fapt, dar cu "interior" schimbat. Cel mai probabil va primi 2GB de memorie RAM, poate şi un procesor cu patru nuclee (în prezent are două), o baterie mai bună şi, probabil, mai mare, dar şi o cameră foto mult îmbunătăţită. Aşa cum a fost cazul cu fiecare lansare de iPhone "s", este o versiune intermediară care nu schimbă radical telefonul, ci doar aduce câteva noutăţi importante.

În cazul iPhone 6s şi iPhone 6s Plus, cea mai interesantă şi fascinantă este introducerea unui senzor pentru force touch. Deşi acesta este numele cu care a fost lansată tehnologia anul trecut, odată cu Apple Watch şi noul MacBook, cel mai probabil pe iPhone 6s i se va schimba denumirea în 3D Touch Display (sau doar 3D Touch). Toate noutăţile pe care le-ai putea vedea în noul iPhone sunt aici.

Evenimentul începe la ora 20, iar pe "Adevărul" şi "Playtech" poţi urmări în format livetext întreaga lansare, iar imediat după vom reveni cu ştiri şi cu o scurtă analiză a ceea ce Apple a lansat şi promite pentru viitor. Dacă doreşti să vizionezi fluxul video, poţi să foloseşti browser-ul Safari pe un iPhone, iPod Touch, iPad cu iOS 7 sau mai nou sau un computer Mac cu OS X 10.8.5 şi Safari 6.0.5. Dacă nu ai aşa ceva, ai nevoie de Windows 10 şi browser-ul Edge. Apple îţi pune la dispoziţie evenimentul aici.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite