Tabletă? GPS? Un nou gadget românesc de la Evolio la 650 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evolio intenţionează să vândă 14.000 de unităţi din noul produs până la finalul anului
Evolio intenţionează să vândă 14.000 de unităţi din noul produs până la finalul anului

O singură zi, două lansări de tablete româneşti. Evolio a anunţat noul produs din portofoliul său, tablet Evolio Evotab Fun. Aceasta este un gadget cu Android, cu ecran de 7 inci, care încearcă să intre pe piaţa GPS-urilor, acolo de unde a început Evolio.

Tableta are un procesor cu un singur nucleu, ARM Cortex A8 de 1Ghz şi un procesor grafic cu patru nuclee. Memoria internă este de 1GB de RAM, iar capacitatea de stocare este de 8 GB.

La nivelul conectivităţii, tableta nu are conexiune 3G decât cu ajutorul unui modem, dar are Wi-Fi de ultimă generaţie. Camera frontală are 2 megapixeli, iar ecranul de 7 inci are doar o rezoluţie de 800x480 de pixeli.
Ce diferenţiază această tabletă de una normală este faptul că vine în pachet cu un adaptor şi un încărcător auto, astfel putând fi folosită ca o soluţie pentru navigaţie. Tableta are incorporată o hartă a României şi doi ani de actualizări gratuite, plus posibilitatea de a achiziţiona hărţi pentru Europa.

Produsul va fi disponibil de mâine în România la 650 de lei, iar Evolio aşteaptă vânzări de 14.000 de unităţi până la finalul anului. Compania este cunoscută pentru optimismul lor, anul trecut, când au lansat tableta Evolio Neura numind-o ucigaşul de iPad.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite