Serviciul de hărţi Apple îşi poate omorî utilizatorii, avertizează poliţia
0
Utilizatorii de iPhone care se bazează pe hărţile încorporate în sistemul de operare iOS 6 pentru a ajunge la destinaţie îşi pot pune viaţa în pericol. Avertismentul poliţiei vine după salvarea unor australieni care căutau un oraş, dar au ajuns în sălbăticie, la 65 de kilometri de destinaţie.
Utilizatorii unui iPhone au încercat să găsească oraşul Mildura cu ajutorul hărţii telefonului. Sistemul de navigare al iOS i-a dus însă în mijlocul Parcului Naţional „Murray-Sunset”, într-o zonă fără semnal pe telefon, fără apă şi unde temperaturile pot atinge 46 de grade Celsius, informează dailymail.co.uk.
Oamenii au rămas izolaţi timp de 24 de ore în sălbăticie şi au fost nevoiţi să meargă pe jos kilometri întregi pentru a ajunge într-o zonă în care telefonul avea semnal, pentru a cere ajutor.
Hărţile Apple, confuze
Serviciul de hărţi Apple a fost criticat încă de la lansare, în luna septembrie. Prezentat drept „cel mai frumos şi mai eficient serviciu de cartografiere din toate timpurile”, produsul avea o descriere opusă în interval de doar câteva ore de la lansare. Tim Cook şi-a cerut scuze în numele companiei şi a recomandat utilizatorilor să folosească servicii alternative până la remedierea problemelor.
Acesta este însă primul caz în care erorile sistemului de navigare pun în pericol viaţa utilizatorilor, şi primul în care autorizăţile emit avertismente în această privinţă. Utilizatorii au întâlnit cele mai grave erori ale serviciului în afara SUA. Au fost înregistrate mii de greşeli în cartografierea furnizată de Apple.
„Poliţia locală a fost solicitată să vină în ajutorul unor pasageri aflaţi în dificultate după ce s-au rătăcit în Parcul Naţional Murray-Sunset urmând indicaţiile de orientare pe iPhone”, a declarat Sharon Darcy de la poliţia din Victoria, într-un comunicat de presă.
Poliţia a solicitat corectarea hărţii
Poliţia a testat sistemul de navigare şi a confirmat că harta afişează Mildura în mijlocul parcului, la aproximativ 70 de kilometri de oraş. Autorităţile au contactat Apple în această privinţă, pentru siguranţa călătorilor care vor să ajungă în oraşul Mildura.
Apple a lansat serviciul odată cu cel mai nou sistem de operare, iOS 6, cu care funcţionează ultimele versiuni de iPhone şi iPad. Modelele anterioare folosesc hărţile Google.
Printre erorile întâlnite de mulţi utilizatori se numără şi dispariţia de pe hartă a unor oraşe importante, Stratford-upon-Avon, locul de naştere al lui William Shakespeare, fiind unul dintre acestea.