Samsung pregăteşte doi monştri: Galaxy Mega, telefonul care depăşeşte Note 2

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Samsung ar putea să lanseze în viitor două noi telefoane cu dimensiuni impresionante, care vor fi numite Galaxy Mega. Potrivit surselor SamMobile, telefoanele ar putea fi dual SIM.

Primul smartphone va fi Galaxy Mega 5.8, care va avea un ecran de 5,8 inci. Astfel, dacă Samsung a fost primul producător care a avut curajul de a aduce pe piaţă phableta, telefonul cu dimensiuni impresionante, prin linia Note, acum ei vor să treacă peste acest nivel. Samsung Galaxy Note II are 5,5 inci, iar Samsung Galaxy S4 are 5 inci. Gama Mega va fi un monstru.

Cifra de final din codul telefonului, GT-I9152, indică spre un model care va avea o configuraţie dual SIM, dar nu se ştie dacă Samsung va lansa această variantă la nivel internaţional, ci doar pe anumite pieţe, aşa cum Samsung Galaxy S3 şi Samsung Galaxy S4 pot fi dual SIM în China.

Al doilea telefon din gamă se pare că va avea aceeaşi dimensiune ca şi Samsung Galaxy Note 3. Galaxy Mega 6.3 va avea, după cum îi indică şi numele, 6,3 inci. Cel mai probabil, va fi un telefon asemănător cu Note 3, dar nu avea stylusul inteligent care vine pe gama Note.

Potrivit SamMobile, Galaxy Mega 5.8 va ieşi din fabrici şi va ajunge în magazine în luna mai, iar Galaxy Mega 6.3 va mai avea de aşteptat până în iunie.
 

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite