Samsung nu se joacă. Compania vrea să ia locul Nintendo pe piaţa de gaming
0
Cei de la Samsung au acaparat piaţa smartphone-urilor şi şi-au înfipt ghearele şi pe piaţa de tablete şi în cea de televizoare inteligente. S-ar părea că sud-coreenii sunt pregătiţi să ducă lucrurile la un alt nivel.
Samsung produce o treime din toate smartphone-urile de pe piaţă şi un sfert din toate televizoarele din lume. Compania are o valoare de piaţă de aproximativ 200 de miliarde de dolari – de 55 de ori mai mare faţă de acum 20 de ani - şi a crescut în popularitate şi profituri ca urmare a declinului unor competitori precum Sony sau Nokia.
Acum, sud-coreenii urmează să îi atace pe sud-coreenii de la Nintendo, producătorul de jocuri şi de console de jocuri. Site-ul Kotaku a descoperit o prezentare „cofidenţială“ a Samsung, realizată de Alan Queen, unul din directorii Samsung Innovation Lab. În prezentare se explică cum ar putea compania să atace ce a mai rămas din cota de piaţă a Nintendo.
Planul ar fi ca smartphone-urilor Samsung – care vor avea mai multă putere de procesare decât consola Nintendo Wii – să trimită conţinut direct pe televizoarele HD. Ideal, aceste televizoare ar fi făcute tot de către Samsung şi ar avea suficientă putere să complementeze telefonul. Pentru a întregi aceast sistem, compania ar scoate la vânzare un controller ce s-ar conecta la smartphone pentru a creea un dispozitiv similar controllerului de Wii U.
Costul total al acestei configuraţii ar fi mai ieftin decât ce ar putea oferi Nintendo, chiar dacă ar fi mai puţin performantă decât un sistem de gaming high-end (precum Xbox sau Playstation).
Luna trecută, la Consumer Electronics Show, oficialii Samsung au declarat că cea mai nouă generaţie de smart TV-uri vor fi suficient de puternice încât să permită utilizatorilor să joace titluri descărcate de pe reţeaua Samsung şi să joace online împotriva (sau împreună cu) alţi utilizatori. Totuşi, când au făcut acest anunţ, sud-coreenii au spus că jocurile vor fi controlate fie cu telecomanda televizorului, fie cu smartphone-ul.
Ambele strategii ar putea creşte veniturile Samsung, atrăgând gameri ocazionali care nu deţin console sau cărora le place Nintendo dar nu vor să treacă la noua consolă Wii U.