realme 10 Pro 5G Coca Cola Edition, smartphone pentru colecționari [TECH REVIEW]

0
Publicat:

realme 10 Pro 5G Coca Cola Edition este primul smartphone personalizat al realme pe care-l testez, din informațiile mele sunt circa 10.000 de unități disponibile la nivel global și nu sunt informații deocamdată dacă va ajunge în Europa.

realme 10 Pro 5G Coca Cola Edition. FOTO Adrian Pogîngeanu
realme 10 Pro 5G Coca Cola Edition. FOTO Adrian Pogîngeanu

Smartphone-ul e din start un spectacol, cutia este plină de trimiteri către Coca Cola, până și felina inclusă, mascota REALMEOW, este în culoarea unei sticle de băutură răcoritoare, dar conținutul său nu poate fi consumat.

În cutia din cutie găsești smartphone-ul, o husă transparentă, încărcător cu fir, cheiță în formă de capac de sticlă Coca Cola, ghid de utilizare, garanție, 2 folii de abțibilduri strălucitoare cu REALMEOW și Coca Cola etc.

Evident personalizare nu se oprește la cutie și accesorii, ci continuă cu smartphone-ul.

Spatele este circa 2 treimi roșu și o treime negru, cu camerele pe partea întunecată și flash-ul între roșu și negru. Construcția pare din plastic, dar nu știu exact și nici nu mă apuc să-l zgârii ca să verific.

image

Butonul pornit/ oprit este comun cu senzorul de amprentă și e plasat pe dreapta sub cel de volum. Pe stânga sus e un slot de SIM, jos mufa USBC și una jack. Smartphone-ul e dual SIM, sau single SIM plus card de date.

Dimensiunile smartphone-ului sunt 163.7 x 74.2 x 8.3 mm și cântărește circa 192 grame. Finisajul e mat și nu se văd amprentele, în schimb pe partea neagră poate ieși în evidență praful. I-am pus repede husa pentru că nu voiam să aflu dacă se zgârie ușor sau nu.

realme 10 Pro 5G Coca Cola Edition husă FOTO Adrian Pogîngeanu
realme 10 Pro 5G Coca Cola Edition husă FOTO Adrian Pogîngeanu

Icon-urile, fundalul, aplicațiile, soneriile, chiar și sunetul atunci când faci o poza sunt personalizate. Dacă descarci o aplicație nouă pe smartphone din Google Play va primi automat margine roșie. 

realme 10 Pro 5G Coca Cola Edition are o formă simplă, clasică, colțuri rotunjite, ecranul e plat și are un raport de aspect 20:9.  Marginea de jos, bărbia telefonului, e puțin mai groasă decât cea de sus, dar nimic ieșit din comun.

image

Ecranul este tip IPS LCD cu diagonala de 6.72 inci, rezoluție 1080 x 2400p , densitate 392 ppi, rată de refresh de 120Hz și luminozitate maximă de 680 niți. Ecranul are culori vii, contrast bun și se vede ok în soare. 

Specificațiile modelului testat realme 10 Pro 5G Coca Cola Edition (RMX3661) are procesor Snapdragon 695, GPU Adreno 619, 8GB RAM+8GB (prin RAM Expansion), stocare 128GB, Android 13 cu interfață realme UI 4.0.

image

Conectivitate wireless dual-band 802.11 a/b/g/n/ac, Bluetooth 5.1, A2DP, LE; poziționare GPS, GALILEO, GLONASS, BDS; NFC. Port USBC 2.0 și jack de 3.5mm.

Caracteristicile îl plasează în categoria medie, partea bună este că are câteva opțiuni pentru nostalgici și nu mă refer aici la partea de personalizare.

Foto-video

Pe spate realme 10 Pro 5G Coca Cola Edition are un modul de cameră duală format dintr-o principală wide (24mm) cu f/1.8 și senzor de 108MP cu PDAF. Cealaltă oferă efectul de adâncime, are f/2.4 și un senzor de 2 MP. Camera selfie este wide (25mm) cu f/2.5 și senzor de 16MP.

image

Realme 10 Pro scoate fotografii frumoase la lumina zilei, cu un nivel ridicat de detalii, culori plăcute, contrast bun și gamă dinamică suficient de largă. Claritatea este una dintre caracteristici cheie ale camerei. Subiectul imaginilor are multe detalii fine și procesarea se face fără a genera prea mult zgomot.

Noaptea imaginile sunt tot bune, dar nu la fel de detaliate și au zgomot evident în unele condiții.

Imagini needitate de zi, noapte, interior și portret în galeria următoare. În imaginea cu motanul am blurat o eticheta.

Am simțit lipsa unei camere ultrawide, cu un unghi de cuprindere larg, în anumite momente, dar în ansamblu a fost bine.

Camera de selfie nu iese în evidență, dar își face treaba, culorile sunt naturale, detaliile ok.

La declanșare, când faci o poză, camera are un sunet implicit (Special Edition) asemănător cu cel al deschiderii unui sticle de Coca Cola.

La partea de video mă așteptam la 4K, dar nu avem decât 1080p cu 60fps și 720p. Două exemple de clipuri, ziua și noaptea.

Video de zi 1080/ 30fps

Video de noapte 1080/ 30fps

Gaming - procesorul  ține performanța smartphone-ului în limitele gamei medii, dar nu vei simți asta când te joci. Dar decât să povestim despre asta, mai bine să vezi. 

Asphalt 9 

Call of Duty: Mobile, m-a cam luat valul și m-am jucat peste 25 de minute.

E suficient de bun chiar și în partide lungi și se încălzește moderat. Evident nu e de gaming, așa că dacă vrei performanță maximă caută ceva dedicat pe acest segment.

Teste sintetice rezultate de mid-range, nimic spectaculos aici.

image

Baterie și autonomie

realme 10 Pro 5G Coca Cola Edition are o baterie de 5000mAh, încărcător în cutie cu încărcare pe fir la 33W. Deși încărcarea nu pare foarte rapidă poți obține 50% în mai puțin de jumătate de oră de alimentare, iar o încărcare completă durează circa o oră.

image

În cele circa două săptămâni de teste, nu cred că l-am ținut vreodată mai mult de 20 de minute la încărcat. Autonomia e și ea foarte bună, de peste 17 ore de ecran aprins, cum arată PCMark, păstrând 20% la finalul testului.

realme 10 Pro 5G Coca Cola Edition este un smartphone personalizat cu o tentă retro, care merită atenția colecționarilor și pasionaților de diferit, a celor mai excentrici dintre utilizatori. Totodată e un smartphone bun pentru cei care încă vor să folosescă căști pe fir și să pună un card de memorie în smartphone. Ca performanță e un midrange fâșneț cu o camera interesantă. Mi-ar plăcea să vă spun și prețul dar nu l-am găsit decât pe cel din India,  20,999 Rs, ceea ce în dolari americani ar fi circa 255. 

În mod cert realme 10 Pro 5G Coca Cola Edition e o varianta accesibilă de a atrage atenție tuturor fără a plăti un preț exorbitant. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite