Motivul pentru care Facebook şi Instagram ar putea fi suspendate în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
retele socializare

Serviciile Facebook şi Instagram riscă să fie suspendate în Europa, dacă SUA şi UE nu stabilesc un nou cadru legal de transfer transatlantic de date, se plânge Meta, compania-mamă a reţelelor sociale, într-un raport oficial consultat de StartupCafe.ro.

Raportul depus de Meta Platforms, Inc. la Comisia americană de supraveghere a pieţei de capital (SEC), pe 3 februarie 2022, face referire la riscurile privind afacerile companiei lui Mark Zuckerberg, care reuneşte reţelele sociale Facebook, Instagram, serviciul de mesagerie WhatsApp şi celelalte business-uri din jurul lor.

Reţelele sociale Facebook şi Instagram, dar şi alte servicii Meta sunt afectate în Europa de Regulamentul General de Protecţie a Datelor Personale (celebrul GDPR) şi de anularea Privacy Shield, cadrul de reglementare SUA-UE a transferului transatlantic de date personale.

„Dacă nu se adoptă un nou cadru transatlantic de transfer de date şi nu ne putem baza în continuare pe clauzele contractuale standard (SCC) sau pe mijloace alternative de transfer de date din Europa către Statele Unite, probabil că nu vom mai putea oferi în Europa o serie dintre cele mai importante produse ale noastre, inclusiv Facebook şi Instagram, fapt care ne-ar afecta în mod semnificativ şi negativ afacerile, situaţia financiară şi rezultatele operaţiunilor” - se plânge Meta.

Cadrul de reglementare a transferului de date UE-SUA, Privacy Shield, introdus în 2016, a fost invalidat în anul 2020 de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

În plus, celelalte prevederi legale pe care Meta se bazează pentru a transfera astfel de date, cum ar fi Clauzele Contractuale Standard (SCC), au fost supuse controlului de reglementare. De exemplu, CJUE a luat în consiedare validitatea SCC-urilor ca bază pentru transferul datelor utilizatorilor din Uniunea Europeană în Statele Unite, în urma unei contestaţii introduse de Comisia Irlandeză pentru Protecţia Datelor (IDPC), Meta având sediul central pe Europa în Irlanda, potrivit sursei citate. 

În august 2020, Meta a primit un proiect preliminar de decizie din partea autorităţii irlandeze, care a concluzionat preliminar că soluţia legală a Meta în ceea ce priveşte datele utilizatorilor europeni nu îndeplineşte condiţiile de conformitate cu GDPR. Astfel, IDPC a propus, preliminar, ca trasferul de date din UE în SUA să fie suspendat.

Compania americană a contestat la Înalta Curte Irlandeză decizia preliminară a autorităţii de protecţie a datelor personale, în septembrie 2020.

În mai 2021, instanţa a respins contestaţiile procedurale ale Meta Platforms Ireland, iar ancheta s-a reluat. „Credem că o decizie finală în această anchetă poate fi emisă din prima jumătate a anului 2022” - spune compania, în raport.

În acest context, compania lui Zuckerberg se teme că îşi poate pierde din utilizatori, dacă nu va mai putea oferi în Europa unele dintre cele mai importante produse şi servicii ale sale, „inclusiv Facebook şi Instagram”.

„Veniturile noastre din publicitate pot fi, de asemenea, afectate negativ de o serie de factori, inclusiv limitări ale capacităţii noastre de a oferi în Europa unele dintre cele mai importante produse şi servicii, inclusiv Facebook şi Instagram, ca urmare a unor decizii ale autorităţilor europene de reglementare, ale instanţelor sau ale legiuitorilor, potrivit cărora ar fi invalid cadrul nostru legal bazat pe SCC sau alte baze juridice, pentru a transfera datele utilizatorilor din Uniunea Europeană în Statele Unite” - se mai arată în raportul Meta.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite