LG va fabrica ecrane pentru noul iPhone, iar cablul USB apare în versiunea 8 pini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul iPhone va avea un ecran de 4 inci.
Noul iPhone va avea un ecran de 4 inci.

Noul iPhone de la Apple se va lansa în toamnă, dar până la confirmarea oficială a dispozitivului apar noi informaţii cu privire la caracteristicile sale. După câteva poze cu viitorul port de conectare, acum a apărut una cu viitorul cablu USB pentru iPhone. Şi LG a anunţat că a început fabricarea ecranelor pentru noul iPhone.

La începutul lunii august, Apple a primit patentul pentru ecranele cu tehnologia in-cell. Aceasta presupune că stratul care recunoaşte atingerile şi LCD-ul sunt o singură componentă şi nu două, ca până acum. Patentul a fost înaintat de comapanie încă din 2007, dar abia acum a primit drepturile pentru el. Folosirea tehnologiei in-cell permite ca ecranul să fie mult mai subţire, ceea ce, per total, subţiază şi aparatul, notează „The Verge”.

Preşedintele LG Display, Han Sang-beom, a declarat că se aşteaptă ca odată cu noul iPhone să crească şi veniturile LG, după ce compania a înregistrat o pierdere de 113 milioane de dolari în al doilea trimestru. „Am avut şi momente dificile în construirea display-urilor in-cell, dar acum putem începe producţia de masă”, a spus Han Sang-beom.

Tot la începutul lui august, cei de la Sharp au anunţat că ecranele noului iPhone vor fi livrate până la finalul lunii. Sharp este al treilea producător, alături de LG Display şi Japan Display, care va furniza display-uri pentru Apple şi telefoanele sau tabletele sale.

Dacă ultimele imagini cu noul conector de 8 pini al Apple prezentau doar componente, acum acesta este ataşat şi unui cablu USB. Se pare că are două rânduri de pini, 8 pe fiecare faţă, ceea ce înseamnă că fie nu contează cum este introdus în dispozitiv, fie Apple pregăteşte ceva nou pentru al doilea set, relatează „Slashgear". Nu este exclus ca noul conector să permită şi citirea cardurile microSD, dar fiind că au acelaşi număr de pini. Însă asta rămâne de văzut în toamnă, când se va lansa noul iPhone. Cea mai vehiculată dată este de 12 septembrie.

image
Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite