Hyundai a angajat un fost inginer al NASA la conducerea diviziei de “maşini zburătoare” a companiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania sud-coreeană se aşteaptă ca sectorul de mobilitate aeriană urbană să crească la suma fabuloasă de 1,5 trilioane de dolari în următorii 20 de ani.

Hyundai a anunţat astăzi, într-un comunicat de presă, că Dr. Jaiwon Shin va fi noul şef al noii divizii a companiei care se ocupă cu vehiculele zburătoare. Shin a lucrat ultima oară în cadrul NASA, ca şef al Directoratului Misiunii de Cercetări Aeronautice.

În cadrul Hyundai, Shin şi echipa sa se vor ocupa de dezvoltarea tehnologiilor care vor alcătui noile maşini zburătoare ale companiei. Hyundai mizează foarte mult pe sectorul de mobilitate aeriană urbană, deoarece se aşteaptă ca acesta să cunoască un boom economic într-o perioadă destul de scurtă.

De altfel, Hyundai nu este singura companie care lucrează la dezvoltarea unor astfel de vehicule. Uber şi-a prezentat deja taxiul aerian, realizat în colaborare cu Bell, Volocopter creează un taxi aerian cu 18 rotoare, Lilium are un concept al unui vehicul care poate duce până la cinci pasageri, şi chiar şi Boeing lucrează la un astfel de proiect, în colaborare cu Kitty Hawk.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite