Google indexează lumea: tehnologia care identifică aproape orice într-o imagine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google doreşte să implementeze patentul pentru a indexa practic mediul în care trăim FOTO Shutterstock
Google doreşte să implementeze patentul pentru a indexa practic mediul în care trăim FOTO Shutterstock

Google a primit un patent de invenţie pentru o realizare tehnologică care ar putea schimba modul în care căutăm. De asemenea, dacă va fi pus în practică, patentul îi va oferi motorului de căutare o „inteligenţă“ excepţională.

Calculatoarele şi procesoarele lor au avut o problemă mare atunci când au început să fie dezvoltate. Pur şi simplu ele nu puteau gândi după cum gândesc oamenii. 

În trecut, creierul tehnologic nu reuşea să dezvolte teorii, ci pur şi simplu putea memora şi face legături între informaţii încărcate în creierul lor. De ceva vreme, tehnologia inteligentă a luat avânt, iar tehnologia începe să fie dezvoltată aşa cum se dezvoltă şi oamenii: treptat.

Google a obţinut patentul pentru ceea ce ei denumescu „automatic large scale object recognition“. Această invenţie îi va permite motorului de căutare să identifice obiectele din interiorul unei fotografii sau din cadrul unui filmuleţ.

Google a explicat că „sistemele convenţionale se bazează pe intervenţia oamenilor pentru a oferi detalii despre un obiect, iar calculatorul îl identifică. Acest lucru este scump, durează şi nu poate ţine pasul cu totalitatea datelor urcate pe internet“.

Contre de la organizaţiile care protejează drepturile oamenilor

Patentul este descris ca un instrument care poate fi folosit în cadrul video-urilor, de exemplu. În fiecare zi sunt urcate mii de ore de conţinut pe YouTube. Cu ajutorul unei asemenea tehnologii, Google va scana filmuleţele şi va identifica locurile şi obiectele şi le va putea pune în categorii mai bine.

Cu toate acestea, nu se ştie cât de corect este acest lucru din punct de vedere al intimităţii, dar un utilizator care se filmează în faţă la Big Ben şi urcă video-ul pe YouTube nu poate avea pretenţia de a-şi păstra intimitatea. Grupurile de protecţie a drepturilor civile au avertizat deja asupra faptului că Google ştie deja mult prea multe despre noi.

Ce înseamnă acest lucru? YouTube este canalul de televiziune al planetei, Google Street View este atlasul ei în direct. Google Goggles, ochelarii inteligenţi prezentaţi de către gigantul online, filmează lumea aşa cum o vedem şi o transformă într-una digitală. Telefoanele cu Android sunt cele mai vândute. Google Wallet, o tehnologie de plată prin telefon, se dezvoltă.

Rămâne de văzut cum va dezvolta Google această tehnologie, dar este una de urmărit. Se va transforma Google în inteligenţa artificală a planetei sau într-un Big Brother?

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite