Google a cumpărat jumătate din echipa HTC şi licenţa asupra proprietăţilor intelectuale ale companiei. Care este valoarea totală a tranzacţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Digital Trends
Foto: Digital Trends

Google continuă să fie foarte activă pe piaţa de smartphone-uri şi confirmă acest trend cu o nouă achiziţie importantă, cea a producătorului taiwanez HTC.

Afacerea este benefică pentru ambele părţi. HTC se afla pe o pantă descendentă din punct de vedere al încasărlor, iar Google avea nevoie de oameni talentaţi şi pricepuţi la hardware pentru a putea dezvolta în continuare seria Pixel. De altfel, terminalele Pixel au fost fabricate până acum chiar în colaborare cu HTC.

Valoarea totală a tranzacţiei se învârte în jurul sumei de 1,1 miliarde de dolari, iar 2000 de cercetători din echipa de dezvoltare HTC se vor reloca în Mountain View.  Ei reprezintă jumătate din totalul angajaţilor companiei taiwaneze. Asta înseamnă că afacerea a fost mai mult privită ca o achiziţie de personal talentat, decât o achizţie tradiţională de resurse. În plus, Google a obţinut şi licenţa non-exclusivă pentru proprietăţile intelectuale ale companiei.

HTC va continua să producă telefoane, iar un comunicat de presă remis de compania asiatică spune că acesata se pregăteşte deja de un nou smartphone vârf de gamă, un urmaş pentru aclamatul U11. De partea cealaltă a baricadei, Google nu este la prima achiziţie de acest gen. În 2011, gigantul din Mountain View a achiziţionat Motorola, însă rezultatul final nu a fost cel scontat. Ulterior, faimosul brand de teefoane mobile a fost cedat către Lenovo.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite