GALERIE FOTO Google Street View aduce Antarctica mai aproape
0
Google a recreat tridimensional, în cadrul programului Street View, cabanele celor mai mari exploratori ai Antarcticii, Ernest Shackleton și Robert Falcon Scott. Imaginile ilustrează condițiile și mediul în care au trăit cei doi cu un secol în urmă. Compania nord-americană a început prima campanie în Antarctica în 2010.
Imaginile realizate de Google sunt postate pe site-ul „World Wonders”, un proiect al companiei de a face cunoscute minunile lumii, atât vechi, cât și moderne. „Ne-am extins portofoliul de fotografii ale Antarcticii și acum pot fi vizitate zone ca telescopul de la Polul Sud, cabanele celor doi exploratori, Shackleton și Scott, și pinguinii de la Capul Royds. Acest realizare a fost posibilă și cu ajutorul Centrului Geospațial Polar de la Universitatea din Minnesota și cu al trustului «Moștenirea Antarcticii» din Noua Zeelandă”, a declarat reprezentantul Google, Laurian Clemence.
Google a dezvoltat și o metodă nouă de a realiza fotografiile. Acum, echipamentul poate fi purtat într-un rucsac și poate fi folosit la cartografierea până și a celor mai ascunse zone, de la pădurile ecuatoriale, până la cele mai înguste străzi din lume. Acesta se numește „Street View Trekker” și are o autonomie de până la o zi. Alături de Google, și Apple a intrat în cursa cartografierii planetei, deocamdată la scară mai mică, dar prin aplicația Apple Maps compania plănuiește să se afirme pe această piață.
Gigantul căutărilor online a pornit proiectul Street View în 2007, un an mai târziu a fost disponibil în aplicația Google Earth, iar din 2010 este acoperită și România. Cele mai folosite mijloace de fotografiere au fost camerele montate pe mașini, dar pentru locurile unde nu se poate intra cu mașina a fost creată „Street View Trike”. Aceasta este o tricicletă dotată cu cameră și utilizată în principal pentru parcuri, campusuri sau stadioane. O astfel de Trike a fost folosită pentru a fotografia construcția Stonehenge în 2011.
Google a mai folosit un „Street View Trolley” pentru a cartografia muzeele în cadrul proiectului Google Art. Pe toate acestea este montată o cameră cu 15 lentile care realizează mai multe cadre pe care apoi le lipește și creează vizualizarea la 360 de grade. Imaginile astfel obținute sunt introduse și în Google Maps împreună cu toate informațiile de navigare.






