Există, în sfârşit, o aplicaţie prin care să le spui oamenilor cât de mult îi urăşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peeple era necesară, dar oamenii n-o iubesc. FOTO Peeple/Facebook
Peeple era necesară, dar oamenii n-o iubesc. FOTO Peeple/Facebook

Când citeşti câte un review pentru un produs, acel produs are şi o notă. Cum ar fi să le dai note oamenilor şi alţii să ţină cont de ea. Din fericire, acum poţi, dar vrei asta?

Peeple este o aplicaţie care îţi permite să dai note şi să scrii recenzii despre oameni. Este atât de bine primită (sau dispreţuită) în Statele Unite ale Americii, că deja este evaluată la peste 7,5 milioane de dolari. A fost creată de două femei, Julia Cordray şi Nicole McCollough, şi ele spun că este ca Yelp, dar pentru oameni. Practic, este ca oricare altă aplicaţie de recenzii, sau secţiune de comentarii şi impresii, dar produsul este omul. Mai mult, este pozitivă, cel puţin aşa spun fondatoarele. 

Utilizatorii pot adăuga pe oricine în baza de date a aplicaţiei, aşa cum faci şi cu un restaurant sau un hotel, iar alţi oameni acordă o recenzie. Ca să faci asta trebuie însă să ai peste 21 de ani (politica din SUA) şi un cont de Facebook. De asemenea, comentariile trebuie făcute cu identitatea asumată, iar persoana trebuie să indice şi cât de bine îl cunoaşte pe cel pe care îl evaluează, alegând din trei categorii posibile: personal, profesional sau romantic. Altfel, gata de pus ratingul. Criticii se tem însă că aplicaţia nu va avea decât un scop: bârfa.

Oricine are acces la numărul tău de telefon îţi va putea face un profil, apoi vei primi un mesaj care te informează că a fost creat şi că ar trebui să vezi ce zic alţii despre tine. Sună peste măsură de cinic sau superficial, dar ar putea fi, totodată, foarte util. Asta dacă te-ai săturat de citate motivaţionale şi impresii de bine, iar realitatea este de dorit. Desigur, ai putea privi aplicaţia drept una prin care evaluezi serviciile ca om şi cetăţean ale cuiva.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite