CES 2021: LG va prezenta aspiratorul care se poate curăţa singur

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aspiratorul LG care se curata singur

LG continuă seria anunţurilor pre-CES, prezentând de această dată un aspirator wireless care vine cu un sistem de curăţare a prafului automat.

CES 2021 se apropie cu paşi repezi, având loc în acest an în format virtual. Asta nu înseamnă însă că giganţii din tech nu vor prezenta o mulţime de prototipuri şi produse noi interesante la cel mai mare târg de tehnologie din lume, iar LG s-a lăudat deja în urmă cu două zile cu un display capabil să devină dintr-unul plat într-unul curbat, pentru gaming.

Compania din Coreea de Sud nu se opreşte însă aici şi va veni la CES cu un aspirator fără fir, capabil să golească praful din interiorul său de unul singur, soluţie pe care am mai văzut-o până acum doar pe aspiratoare de tip roomba, precum i7 Plus de la iRobot.

LG CordZero ThinQ A9 Kompressor Plus este numele îngrozitor al aspiratorului, iar tehnologia de curăţare a acestuia nu este integrată în el, ci în staţia de încărcare. Practic, atunci când aspiratorul este pus la încărcat, staţia de încărcare foloseşte un alt sistem de aspirare pentru a curăţa sacul de praf al acestuia.

Bineînţeles, consumatorii vor fi nevoiţi în continuare să scape singuri de praful adunat în recipientul mai mare din interiorul staţiei de încărcare, însă procesul acesta de curăţare poate fi destul de atractiv pentru cei care vor o muncă puţin mai uşoară. Există însă posibilitatea ca, pentru aspirarea întregii locuinţe, să fii nevoit să te opreşti după câteva camere, caz în care funcţia de golire automată îşi cam pierde din utilitate. De asemenea, este important şi ca recipientul de praf din staţia de încărcare să fie unul destul de mare, care să nu trebuiască golit foarte des.

Standul de încărcare al aspiratorului vine şi cu un touchscreen, şi pe el pot fi puse toate cele 6 accesorii cu care va veni CordZero (printre care se numără şi un mop). Comunicatul de presă al celor de la LG nu oferă detalii despre preţ sau disponibilitate, însă promite că aspiratorul va putea fi văzut la standul virtual al LG de la CES.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite