Cel mai popular tweet al unui brand din istorie: ironia Nokia la adresa Apple

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nokia a făcut un viral istoric pe Twitter FOTO Adevărul/Răzvan Băltăreţu
Nokia a făcut un viral istoric pe Twitter FOTO Adevărul/Răzvan Băltăreţu

Nokia a profitat de lansarea iPhone 5S şi iPhone 5C pentru a ironiza Apple cu un tweet şi a reuşit să provoace un fenomen în social media. Mesajul finlandezilor este cel mai popular mesaj de brand din istorie.

Potrivit site-ului "The Drum", imaginea în care Nokia prezenta telefoanele sale şi a scris "Imitation is the best form of flattery", referindu-se la faptul că Apple a decis să copieze unele elemente din WIndows Phone şi culorile Nokia, a fost redistribuită de peste 38.000 de ori. Poate nu pare mult, dar este cea mai eficientă imagine a unui brand de când există Twitter.

Mai mulţi producători s-au înghesuit să ironizeze Apple pe Twitter în timpul prezentării celor două telefoane, dar Nokia a fost cea mai eficientă. Filiala din Marea Britanie a scris doar "Thanks #Apple" împreună cu imaginea de mai jos.

Un reprezentant al Twitter a confirmat faptul că este cel mai eficient tweet de marketing din istorie. Oliver Snoddy a spus că "Tweet-ul a primit mai multe RT-uri decât cel de la Oreo din timpul Super Bowl-ului". El se referă la o imagine postat de contul oficial al biscuiţilor Oreo, care a postat un mesaj în timpul penei de curent de la Super Bowl, finala campionatului de fotbal american. Momentul de mai jos a fost redistribuit de peste 16.000 de persoane.

Cu toate că Nokia a învins cantitativ, calitativ mesajul celor de la Oreo a arătat geniul social media. Ei au profitat de o ocazie şi au fost extrem de populari. Dacă unii au plătit 3 milioane de dolari pentru reclame televizate (BlackBerry a fost printre firmele care au plătit pentru reclama, dar aceasta a fost programată chiar în timpul penei de curent), Oreo nu a plătit nimic, dar a fost cel mai popular brand al acelor momente.
 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite