Cel mai bătrân utilizator Facebook are 101 ani. Bătrâna i-a făcut o vizită lui Mark Zuckerberg

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sandberg, Zuckerberg şi bătrâna de 101 ani FOTO Facebook
Sandberg, Zuckerberg şi bătrâna de 101 ani FOTO Facebook

Şefii Facebook, Mark Zuckerberg şi Sheryl Sandberg, au avut un invitat inedit la sediul companiei: cel mai bătrân utilizator al reţelei sociale. Acesta este Florence Detlor, o femeie din California în vârstă de 101 ani.

Imaginea cu Florence a apărut pe profilul lui Sandberg, şeful operaţiunilor Facebook, care a scris că a fost „onorată să o întâlnesc pe Florence Detlor, care la 101 ani este cel mai bătrân utilizator de pe reţea. Mulţumim de vizită Florence!”.

Fotografia postată de către Sandberg a făcut senzaţie pe Facebook, în acest moment având aproape 6.300 de Like-uri, iar 735 de persoane au redistribuit fotografia. Reacţia celor care au comentat a fost amuzantă, unii dintre ei intrând într-o adevărată cursă de a-şi convinge rudele să folosească Facebook. „Bunicul meu împlineşte 102 ani! Trebuie să-l conving să se înscrie pe Facebook”. Un alt comentator a spus „Ce Timeline incredibil ...”. De asemenea, un alt user a scris că mama sa împlineşte 91 de ani anul acesta şi este un utilizator regulat al reţelei. Ultimul comentariu, de la utilizatorul Tom Stocky, a pus accent pe obişnuinţele utilizatorilor: „Sper că doamna Detlor va vedea fotografia pentru a-şi da tag singură”.

Profilul femeii poate fi văzut aici, dar la 101 de ani Florence este foarte atentă cu intimitatea şi nu permite celor care nu sunt prieteni cu ea să vadă prea multe informaţii. Ştim doar că în 1932 a absolvit Colegiul Occidental, trăieşte în Menlo Park, California şi caută o carte bună pe care să o citească. 

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite