Când ajunge Samsung Galaxy S5 în magazine?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Samsung Galaxy S5 va fi următorul model al gamei
Samsung Galaxy S5 va fi următorul model al gamei

Samsung Galaxy S5 se lansează pe 24 februarie la MWC 2014 de la Barcelona, iar un reprezentant al companiei a confirmat data la care telefonul va fi în magazine.

Potrivit GSMArena, Samsung va aştepta doar două săptămâni pentru a lansa telefonul în magazinele din întreaga lume, în unele pieţe selectate.

Un reprezentant al Samsung a declarat că telefonul va fi disponibil la începutul lui martie. Acesta va fi nava amiral a flotei sud-coreene şi va avea 3 GB de RAM, Snapdragon 800 quad-core la 2,5 Ghz şi un display de 5,25 de inci cu rezoluţie 2560x1440 de pixeli.

De asemenea, telefonul va avea un senzor de amprentă. Potrivit SamMobile, Samsung Galaxy S5 va avea un senzor de amprentă, la fel ca iPhone 5s, dar nu va funcţiona aşa cum s-a mai spus până acum, adică pe tot ecranul. În schimb, senzorul va păstra o doză de tradiţionalism - va fi în butonul central al telefonului, care va fi amplasat la fel ca la generaţiile anterioare.

Butonul fizic de pe faţă rămâne la fel, la fel rămâne şi poziţionarea butoanelor, dar difuzorul a fost mutat mai sus, iar mufa pentru căşti a trecut în partea opusă. Sunt schimbări minore în designul telefonului, fapt deja anunţat de un vicepreşedinte al Samsung care a spus că vor încerca să se remarce printr-un smartphone util şi eficient, nu încărcat cu tot felul de funcţii care ajung să fie nefolosite de către utilizatori.

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite