Adevărul Live: Totul despre MWC 2014, cel mai important eveniment european al lumii tehnologiei
0Adevărul Live de la ora 15.00 vorbeşte despre cel mai important eveniment din lumea tehnologiei, Mobile World Congress de la Barcelona, care se va desfăşura între 23 şi 27 februarie, iar Adevărul va avea un corespondent la faţa locului.
Jurnaliştii Tech Adevărul, Vlad Andriescu şi Octavian Palade vor vorbi despre ce ne aşteaptă la MWC 2014, un eveniment care dă tonul anului din tehnologie.
Samsung se pregăteşte să lanseze un Galaxy S5 la Barcelona, Huawei ar putea lansa viitorul Ascend P7, iar Nokia ar putea prezenta primul lor terminal cu Android.
Marii producători, dar şi firme din România vor expune în pavilioanele de la Barcelona. Tech Adevărul va fi acolo începând de duminică, 23 februarie şi vă va oferi videoclipuri cu primele impresii făcute de gadgeturile lansate, noi apariţii şi interviuri cu actori din lumea tehnologiei.
--
Cel mai aşteptat eveniment din cadrul acestui eveniment este lansarea Samsung, care are pe 26 februarie un eveniment de lansarea Samsung Galaxy 5. Galaxy S4 a fost anul trecut apogeul telefoanelor, dar gândind obiectiv, HTC One a fost cel mai bun telefon, e de părere Vlad.
Se zvoneşte că acest telefon va avea un RAM de 3 Gb, o cameră foto de 16 megapixeli. E destul de simplu să vii cu îmbunătăţiri pentru S5. Funcţiile nu au fost, însă, detaliate. Samsung-ul s-a inspirat iarăşi de la Apple şi umblă vorba-n târg că şi cei de la Samsung vor introduce un senzor de amprentă. Va avea anumite funcţii şi în cadrul funcţiilor de operare, adaugă jurnalistul.
Lăsând Samsung-ul la o parte, Nokia ne aduce „sub copăcel”, cel mai probabil, telefonul Nokia X sau Nokia Normandy, care va fi un telefon cu Android. Având în vedere că Nokia va deveni proprietate Microsoft, această trecere la Android ridică multe semne de întrebare. Acesta este un proiect mai vechi pe care Nokia la pornit la începutul colaborării cu Windows Phone, aşa că Android-ul acesta va avea o interfaţă Windows Phone.
Octavian Palade spune că se aud zvonuri şi despre trei smartwatch-uri de la HTC, dintre care unul singur va fi prezent la Barcelona. Cei de la HTC au spus că lucrează de câţiva ani la un asemenea dispozitiv, dar au întârziat lansarea lui pentru că au avut câteva probleme cu bateria.
Cea mai bună companie în momentul de faţă la smartwatch-uri rămâne Pebble, o companie independentă.
Şi cei de la LG vor fi prezenţi la MVC. Ei vor prezenta LG G 2 şi LG G Mini. LG diversifică gama. Interesant este că aproximativ toate telefoanele lor sunt pe acelaşi segment de piaţă, au aproximativ acelaşi preţ. Până acum, formula de lansare a evidenţiat faptul că seria Mini a fost întotdeuna o idee mai slab, însă acum, LG G2 Mini este un telefon puternic, mai mic doar ca dimensiune.
Sony, într-o dovadă de curaj, au ales să-şi organizeze o prezentare chiar în timpul evenimentului de la Samsung. Ei aduc Sony Xperia G, cu un ecran de 5 inci.
„Vor merge şi câteva companii româneşti la Barcelona, cum ar fi Allview, care va veni probabil cu linia de smartphone-uri. Ca o companie românească, poţi să atragi prin preţ. Smartphone-ul lor se numeşte X1 Extreme, cu 3Gb de RAM, cu un procesor Snapdragon 800, un telefon cu un aer asiatic- camera principală are 16 megapixeli, iar camera frontală va avea 8 megapixeli- acolo se vor camere frontale foarte bune”, spune Vlad Adriescu.
Huawei va lansa Huawei Ascend P7 care vine în continuarea unui telefon simpatic, Huawei Ascend P6.
Aproximativ 14 companii româneşti vor participa la evenimentul Mobile World Congress.
Lăsând telefonia mobilă la o parte, vestea că Facebook-ul a cumpărat aplicaţia WhatsApp a fost achiziţia anului în opinia lui Vlad Adriescu. În legătură cu această achiziţie, Facebook-ul nu va schimba foarte mult Whatsapp-ul, este de părere jurnalistul.
„Sunt curios dacă ne vom putea loga cu Facebookul, pentru că atunci Whatsapp-ul ar deveni o clona a Facebook Chat-ului”, conchide acesta.
Intră în dialog cu noi . Ce-ţi doreşti de la MWC 2014?