Bitdefender şi Universitatea Politehnica din Bucureşti au inaugurat un laborator de informatică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noul laborator de informatică de laUniversitatea Politehnică din Bucureşti.
Noul laborator de informatică de laUniversitatea Politehnică din Bucureşti.

Producătorul global de soluţii de securitate cibernetică Bitdefender a investit peste 50.000 de euro în modernizarea unui laborator de informatică destinat studenţilor Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB).

Laboratorul este dotat cu 21 calculatoare de ultimă generaţie, proiector interactiv şi mobilier modern. Spaţiul asigură studenţilor hardware performant şi un mediu de lucru la cele mai înalte standarde. 

Circa 600 de studenţi vor participa la cursuri în noul laborator, unde specialiştii de la Bitdefender le vor preda cunoştinţe teoretice şi practice legate de securitate cibernetică.

Studenţii vor studia în laborator cursuri de metode numerice, prelucrarea imaginilor şi a sunetului, interacţiunea om-calculator, programare orientată pe obiecte, analiza algoritmilor, organizarea calculatoarelor şi limbaje de asamblare, managementul proiectelor software, analiza conţinutului imaginilor, geometrie computaţională şi software project management. 

Tot în luna aprilie, Bitdefender a inaugurat o sală de clasă modernizată la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi, unde vor studia peste 30 de elevi.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite