ASUS a anunţat ZenBook Flip S (UX371), cel mai subţire laptop convertibil cu ecran OLED din lume
0ZenBook Flip S (UX371), cel mai subţire laptop convertibil cu ecran OLED din lume combină portabilitatea fără efort, flexibilitatea şi performanţa cu un design de lux.
Ultra-compactul ZenBook Flip S este portabil fără niciun efort, având o grosime de doar 13,9 mm şi o greutate de numai 1,2 kg. Ecranul tactil OLED 4K UHD cu rame NanoEdge, culori cât se poate de fidele şi validare PANTONE® pentru acurateţea cromatică oferă o acoperire de 100% a spectrului DCI-P3, fiind certificat VESA DisplayHDR™ 500 True Black pentru nuanţele profunde de negru şi contrastul său excepţional. De asemenea, este certificat TÜV Rheinland pentru grija manifestată pentru ochii utilizatorilor şi pentru interacţiunea intuitivă care suportă noul stylus activ ASUS Pen, cu 4096 de niveluri de presiune.
ZenBook Flip S are un design premium, cu un finisaj Negru de Jad, cu marcaje contrastante în Cupru Roşu pe marginile prelucrate cu diamantul, precum şi cu o bară decorativă de aluminiu periat. Balamaua rezistentă 360° ErgoLift permite laptopului să fie folosit în modurile laptop, tabletă, stand sau cort - sau orice altă poziţie intermediară. ASUS NumberPad 2.0 permite introducerea rapidă a datelor numerice, iar noua tastatură cu design edge-to-edge oferă spaţiu pentru taste funcţionale suplimentare amplasate într-o poziţie comodă.
Performanţa incredibilă pentru aceste condiţii de mobilitate este susţinută de procesorul care poate urca în gamă până la un Intel® Core™ i7 de generaţia a 11-a şi grafica integrată Intel® Iris® Xe, combinate cu până la 16 GB de RAM şi un SSD PCIe® 3.0 x4 de până la 1 TB.
Cel mai subţire laptop convertibil OLED din lume
ZenBook Flip S este portabil fără să implice vreun efort şi deosebit de versatil, graţie unui design suplu şi compact, care are o greutate de doar 1,2 kg şi o grosime incredibilă de 13,9 mm — ceea ce-l face cel mai subţire laptop convertibil OLED din lume (1).
Ecranul OLED tactil cu rezoluţie de până la 4K UHD oferă imagini excepţional de detaliate şi de realiste. Ecranul clar, cu o luminozitate de 500 de niţi, are, de asemenea, o rată de contrast superbă de 1,000,000:1 pentru nuanţe profunde de negru cu certificarea DisplayHDR 500 True Black, unghiuri largi de vizualizare de 178° pentru lucrul facil în echipă şi un gamut de culoare larg de 100% DCI-P3 pentru culori din clasa cinematografică, ceea ce-l face un laptop ideal pentru proiecte de creaţie. Timpul de răspuns ultra-rapid de 0,2 ms asigură acţiuni dinamice redate fără niciun efect de neclaritate şi o navigare fluidă.
Acurateţea culorilor este reprezentată de obicei de o diagramă 2D a gamutului de culoare care arată cât de fidel sunt reproduse culorile, dar numai la un anumit nivel de luminozitate. Dar, întrucât abilitatea de a reproduce cu precizie culorile la diferite niveluri de luminozitate este crucială, panourile ASUS OLED sunt calibrate pentru a reproduce cu acurateţe culori într-un volum de culoare 3D, care arată ce ar reproduce panoul la un gamut de culoare de 100% DCI-P3 indiferent de nivelul de luminozitate. Astfel, conţinutul va fi redat pe ecran exact aşa cum au intenţionat creatorii săi, nu doar la luminozitate maximă, ci la orice setări ale luminozităţii. Acest lucru este deosebit de important în special pentru conţinutul HDR. Drept rezultat, volumul de culoare al ecranului nostru tactil OLED este de până la 1,6 ori mai mare decât cel al unui LCD tradiţional.
Cu tot acest contrast extrem şi reproducerea precisă a culorilor la orice nivel, imaginile sunt foarte clare şi vibrante, chiar şi atunci când conţinutul redat este întunecat. Aceasta ajută, de asemenea şi la menţinerea unei stări confortabile a ochilor: utilizatorii pot reduce luminozitatea fără a pierde din contrast şi vioiciunea culorilor, ceea ce rezultă într-o emisie redusă de lumină albastră. În plus, ecranul OLED al lui ZenBook Flip S administrează, de asemenea, nivelul de lumină albastră, pentru a reduce emisiile potenţial nocive cu până la 70%, fiind certificat TÜV Rheinland pentru emisii reduse de lumină albastră şi imagini fără efecte de pâlpâire – ceea ce înseamnă o grijă sporită pentru ochii utilizatorilor, chiar şi după multe ore de utilizare. Cu suport complet pentru stylus-ul activ opţional cu 4.096 de niveluri de presiune ASUS Pen şi pentru Windows Ink, ZenBook Flip S este laptopul perfect pentru a fi luat după tine oriunde, oferind productivitate şi creativitate în condiţii de mobilitate.
Arta perfecţiunii
Remarcabilul ZenBook Flip S este de o eleganţă supremă, cu marcajele sale în nuanţa Cupru Roşu pe marginile prelucrate cu diamantul, care contrastează perfect cu tema atemporală Negru de Jad. O bară decorativă de aluminiu periat amplasată deasupra tastaturii adaugă o notă subtilă de stil, creând un aspect general de lux, care iese din mulţime fără a deveni însă extravagant.
Balamaua fabricată cu precizie 360° ErgoLift are un mecanism metalic rezistent cu multiple angrenaje, care ridică şi înclină tastatura pentru o tastare mai confortabilă şi un flux de aer îmbunătăţit pentru sistemul de răcire, atunci când laptopul este deschis la un unghi mai mare de 135°. În modul tabletă, mecanismul se roteşte pentru a permite ecranului să se plieze complet peste bază. Această balama fără trepte permite versatilului ZenBook Flip S să fie folosit în modul laptop, în modul suport, modul cort sau modul tabletă - sau în orice altă poziţie intermediară.
ZenBook Flip S include ASUS NumberPad 2.0 (2), un touchpad cu funcţie duală, care are integrată o tastatură numerică iluminată cu LED. Chiar şi atunci când NumberPad este activat, touchpad-ul poate fi folosit pentru controlarea cursorului de pe ecran, graţie software-ului său inteligent. ZenBook Flip S vine, de asemenea şi cu un nou design edge-to-edge al tastaturii, care asigură suficient spaţiu pentru o serie de taste funcţionale suplimentare, amplasate comod pe partea dreaptă a tastaturii, îmbunătăţind productivitatea.
Performanţă incredibilă
ZenBook Flip S este construit pentru a oferi o performanţă excepţională, oriunde. Carcasa suplă şi uşoară adăposteşte tot ce e necesar pentru o productivitate fără compromisuri, fie că e folosit la birou, acasă sau pe drum. ZenBook Flip S se achită cu uşurinţă chiar şi de cele mai solicitante sarcini de lucru.
Componentele de înaltă performanţă din ZenBook Flip S includ procesoare până la cele mai recente Intel Core i7 de generaţia a 11-a, grafică Intel Iris Xe.
Comoditate şi mobilitate
Bateria de mare capacitate a lui ZenBook Flip S rezistă uimitor de mult, având o autonomie impresionantă de până la 15 ore (3), suficientă chiar şi pentru cele mai lungi zile de lucru. Graţie tehnologiei sale de încărcare rapidă, baterie se reîncarcă până la o capacitate de 60% în doar 49 de minute, iar ASUS USB-C Easy Charge (4) permite o încărcare versatilă, fie de la un încărcător certificat USB-C Power Delivery sau de la orice alt încărcător standard USB-C, cum ar fi un încărcător din avion, un încărcător portabil sau un acumulator.
Călătoriile nu presupun niciun compromis cu ZenBook Flip S: acesta permite o conexiune facilă la toate perifericele de dată recentă, fiind dotat cu un set complet de porturi I/O, inclusiv un port HDMI de dimensiune completă, două porturi ultra-rapide USB-C Thunderbolt™ 4 şi un port USB 3.2 Gen 1 Type-A.
Soluţia WiFi 6 (802.11ax) integrată în ZenBook Flip S permite utilizatorilor să se bucure de un streaming fluid de video online la rezoluţii 4K UHD şi de transferuri de date la viteze mai rapide decât cele prin cablu, de până la 2,4 Gbps. Performanţa WiFi este optimizată şi mai mult cu ajutorul tehnologiei ASUS WiFi Master Premium, care include ASUS WiFi Stabilizer şi ASUS WiFi SmartConnect. Pentru o stabilitate solidă, WiFi Stabilizer filtrează orice interferenţe wireless, iar WiFi SmartConnect asigură selectarea automată a celei mai bune surse WiFi de către ZenBook Flip S.
Pentru comunicaţii îmbunătăţite în condiţii de mobilitate, ZenBook Flip S este dotat cu un microfon cu sistem de anulare a zgomotelor, care asigură o reproducere a vocii cu o claritate de cristal în apeluri telefonice şi în videoconferinţe online.
Specificaţii ASUS ZenBook Flip S (UX371)
CPU
Procesor Intel® Core™ i7-1165G7
Procesor Intel® Core™ i5-1135G7
Ecran
Ecran tactil de 13,3 inchi OLED 4K UHD (3.840 x 2.160 pixeli) 16:9 cu rame subţiri NanoEdge
Rame laterale subţiri de 3,9 mm (6); unghi de vizualizare larg de 178°; 100% DCI-P3
Ecran tactil de 13,3 inchi iluminat cu LED FHD (1.920 x 1.080 pixeli) 16:9 cu rame subţiri NanoEdge
Rame laterale subţiri de 3,9 mm; unghi de vizualizare larg de 178°; panou de nivel IPS (In-Plane Switching)
Sistem de operare Windows 10 Pro, Windows 10 Home
Grafică Grafică Intel® Iris® Xe
Memorie principală 8 GB / 16 GB 4266 MHz LPDDR4x
Stocare
SSD M.2 de 1 TB PCIe® NVMe™ 3.0 x4
SSD M.2 de 256 GB / 512 GB PCIe® NVMe™ 3.0 x2
32GB + 512GB de memorie Intel® Optane™ H10 cu SSD
Conectivitate
Intel WiFi 6 cu performanţe Gig+ (802.11ax) + Bluetooth® 5.0
Cameră
Webcam cu infraroşu IR cu suport pentru Windows Hello
Porturi I/O
2 x USB-C® Thunderbolt™ 4 (până la 40 Gbps)
1 x USB 3.2 Gen 1 Type-A (până la 5 Gbps)
1 x Standard HDMI
Tastatură şi touchpad
Tastatură cu design edge-to-edge, complet iluminată, cu o cursă a tastelor de 1,4 mm
Touchpad / ASUS NumberPad 2.0
Audio
Sistem audio certificat Harman Kardon cu două boxe
Sistem audio stereo ASUS SonicMaster cu surround-sound; amplificator inteligent pentru performanţe audio maxime
Reţea de microfoane cu suport de recunoaştere vocală Cortana
1 x jack audio dongle USB-C® la 3,5 mm
Baterie
Baterie litiu-polimer de 67 Wh cu 4 celule
Adaptor AC Tip conector: USB-C®
(Ieşire: 19 V DC, 65 W)
(Intrare: 100-240 V AC, 50 / 60 Hz universal)
Dimensiuni 1,39 x 30,5 x 21,1 cm
Greutate Aproximativ 1,2 kg cu ecran standard
Note:
(1) Începând cu 16 martie 2020, pe baza unei analize interne a pieţei efectuată de ASUS, care compară ZenBook Flip S cu laptopurile convertibile competitoare cu ecran OLED 4K UHD OLED care măsoară 13,3 inchi, de la producători care includ Acer, Apple, HP, Huawei, Dell, Lenovo, Microsoft şi Samsung.
(2) ASUS NumberPad este opţional şi funcţionează doar cu sistemul de operare Microsoft Windows.
(3) Testele de baterie realizate de ASUS pe 21 august 2020, folosind un scenariu de redare video 1080p. Configuraţie de test: ZenBook Flip S UX371EA, panou LCD FHD de 1W, procesor Intel® Core™ i5-1135G7, SSD PCIe 3.0 x2 de 512 GB, 8 GB de RAM. Setări de test: WiFi activat, luminozitatea ecranului setată la 150 cd/m2, NumberPad dezactivat. Durata de viaţă reală a bateriei poate varia în funcţie de configuraţia produsului, utilizare, condiţiile de operare şi setările sistemului de alimentare. Autonomia va scădea de-a lungul întregii durate de viaţa a bateriei.
(4) Easy USB-C Charging asigură încărcare la 4,5 waţi atunci când este conectat la încărcătoare non-Power Delivery, inclusiv încărcătoare portabile sau încărcătoare USB Type-A la USB-C. Când este folosit un încărcător Power Delivery, viteza de încărcare se va adapta la ieşirea adaptorului de alimentare, până la un maximum de 65 de waţi.
(5) Specificaţiile, conţinutul şi disponibilitatea produselor se pot modifica fără notificare şi pot diferi de la ţară la ţară. Performanţele reale pot varia în funcţie de aplicaţii, utilizare, mediu şi alţi factori. Specificaţiile complete sunt disponibile la http://www.asus.com.
(6) Lăţimea declarată de 3,9 mm a ramelor laterale este distanţa dintre marginea non activă a ecranului şi marginea interioară a carcasei. Dacă este inclusă şi lăţimea carcasei, lăţimea ramei laterale devine 4,8 mm. Lăţimea ramei de sus este de 8,9 mm iar lăţimea ramei de jos este de 25 mm.