Aplicaţia „CeCumpar” ajunge în România şi te ajută să economiseşti timp şi bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Să cumperi folosind un smartphone e ceva mai simplu acum.
Să cumperi folosind un smartphone e ceva mai simplu acum.

Aplicaţia „CeCumpar” e lansată simultan de Poşta Franceză în patru ţări: România, Franţa, Spania şi Portugalia. Investiţia totală este de peste un milion de euro şi iată cum te poate ajuta pe tine.

CeCumpar există în variantele pentru iOS şi Android şi permite bifarea produselor în listă, odată ce au fost achiziţionate, păstrează istoricul de cumpărături, iar lista poate fi trimisă celui care se ocupă de cumpărături. De asemenea, consumatorii pot vedea în timp real magazinele din proximitate, pe baza localizării prin GPS, şi orarul de funcţionare al acestora.

Aplicaţia pune la dispoziţie şi o facilitate pentru stocarea şi gestionarea cardurilor de fidelitate, astfel încât clientul să poată beneficia de toate discounturile şi promoţiile puse la dispoziţie de magazine sau producători, chiar dacă nu are cu el cardurile, în format fizic. Grupul Mediapost Hit Mail, care s-a ocupat de dezvoltarea acesteia, susţine că este ca şi cum ai avea în buzunar informaţia din 50 de pliante.

„CeCumpar“ îţi dă acces şi la promoţii şi îţi oferă posibilitatea să îţi faci în cinci minute, pe telefon, o listă de cumpărături organizată pe magazine şi chiar pe raioane. Are aproximativ un milion şi jumătate de utilizatori în Franţa. În România, include pliantele celor mai importante 49 de lanţuri de magazine, a căror ofertă este actualizată în timp real.

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite