STUDIU Culoarea care amplifică atractivitatea şi încrederea în sine
0Un studiu publicat recent în Jurnalul European de Psihologie Socială a constatat că oamenii se simt mai atrăgători din punct de vedere fizic atunci când poartă o culoare deschisă.
Cercetătorii din Germania au studiat comportamentul a 180 de studenţi, în timp ce purtau cămăşi roşii sau albastre. Au fost puşi în cabine cu oglinzi pentru a-şi observa propriile reflecţii. În plus, în cadrul experimentului au fost puşi să privească fotografii cu ei înşişi, scrie huffingtonpost.com.
Voluntarii studiului au fost rugaţi să completeze un sondaj care să includă întrebări despre cât de atractivi s-au perceput. Aceştia au notat trăsăturile de personalitate bazate pe caracteristicile faciale.
Cei care purtau roşu s-au evaluat mult mai atractivi în comparaţie cu ceilalţi, simţind că inclusiv nivelul sex-appeal-ului a crescut.
Efectul culorii roşu nu funcţionează în cazul persoanelor timide
Totuşi, se pare că „efectul roşu“ nu funcţionează în toate cazurile. Persoanele timide, cărora nu le place să fie în centrul atenţiei, se vor simţi diferit dacă poartă roşu.
„Trebuie să investigăm cum interacţionează trăsăturile de personalitate cu efectul. De asemenea, este posibil ca efectul să dispară dacă cineva poartă roşu în fiecare zi“, a declarat Anne Berthold, autorul studiului, pentru PsyPost.
Berthold a mai spus că nu doar roşul îi face pe oameni să se simtă mai atractivi - ar putea fi vorba de o nuanţă care să atragă atenţia. Acest lucru înseamnă că cei care poartă nuanţe deschise sunt scoşi în evidenţă şi se simt mai uşor de remarcat.
Culoarea albastru îi face pe oameni mai creativi
Au existat cercetări psihologice anterioare care susţin ideea că nuanţa hainelor poate modifica percepţia unei persoane. Un studiu din 2010 a constatat că femeile au evaluat bărbaţii ca fiind mai atrăgători atunci când purtau roşu. Alte studii sugerează, de asemenea, că roşul este asociat cu puterea. În plus, unele cercetări arată că albastrul îi poate face pe oameni mai creativi, în timp ce privitul unui obiect roşu ar putea face munca unei persoane mai precisă.