VIDEO FOTO Destinaţia finală: doi sateliţi NASA se prăbuşesc pe Lună
0Misiunea probelor gemene de cartografiere a gravităţii Lunii se încheie într-un mod exploziv imediat după miezul nopţii. NASA îi va direcţiona spre ultima lor destinaţie, după 15 luni în care au orbitat Luna: impactul controlat cu o stâncă din apropierea Polului Nord lunar.
Cele două probe spaţiale identice fac parte din misiunea Grail. Cunoscute cu numele de Ebb şi Flow, acestea se vor prăbuşi pe Lună în această noapte, la 00.58, ora României. Sateliţii vor intra în coliziune cu Luna la 20 de secunde unul după celălalt, la o viteză de 6.050 kilometri pe oră, conform space.com. Cordonatele exacte ale punctului de impact sunt 75,62 grade latitudine (nord) şi 26,63 grade longitudine (est).
Zona de aterizare este departe de orice regiune unde s-au desfăşurat misiuni anterior, deci sfârşitul sateliţilor nu va şterge urmele paşilor lăsate de om pe Lună şi nu va afecta niciun loc de importaţă istorică pentru omenire. Prăbuşirea lor va marca spectaculos încheierea cu succes a misiunii de cartografiere a gravitaţiei Lunii.
Aterizarea forţată
Impactul sateliţilor cu Luna nu va fi vizibil de pe Pământ, spun oamenii de ştiinţă. Sateliţii au dimensiunea „unei maşini de spălat cu uscător şi au rezervoarele goale”, a spus un cercetător, citat de dailymail.co.uk. Ebb şi Flow nu mai orbitează Luna de săprămâna trecută, când le-a fost schimbată traiectoria către punctul de aterizare.
„Nu ne aşteptăm la o explozie care să fie vizibilă de pe Pământ”, a declarat Maria Zuber, membră a echipajului misiunii, pentru space.com. Coliziunea poate fi totuşi urmărită, NASA va difuza evenimentul online. Sateliţii sunt pe cale să rămână fără combustibil, conform estimărilor, şi sunt direcţionaţi către suprafaţa Lunii astfel încât să evite probabilitatea de 1 la 8 milioane de a se prăbuşi în regiunile de importanţă istorică.
Misiunea de jumătate de miliard de dolari, succes deplin
Misiunea Grail (acronim pentru „Gravity Recovery and Interior Laboratory”) a fost lansată în luna septembrie a anului trecut şi este materializarea unei investiţii de 496 de milioane de dolari. Ebb şi Flow ar ajuns pe orbita Lunii trei luni mai târziu.
Prăbuşirea lor pe Lună face parte din misiune. „Vor fi complet dezintegraţi”, a declarat coordonatorul misiunii, David Lehman, de la laboratoarele NASA din Pasadena.
Principala componentă ştiinţifică a misiunii Grail s-a derulat din martie până în mai, timp în care sateliţii au orbitat Luna la o altitudine medie de aproximativ 55 de kilometri. Ebb şi Flow au coborât ulterior până la 22 de kilometri deasupra Lunii, în cea de+a doua fază a misiunii.
„Grail a alcătuit imaginea de cea mai mare rezoluţie şi acurateţe a câmpului gravitaţional, dinre toate corpurile cereşti studiate din întregul sistem solar, inclusiv Pământul”, a explicat Maria Zuber.
Harta Lunii
Harta rezultată a dezvăluit amănunţit suprafaţa extrem de pulverizată a Lunii. Datele obţinute le permit cercetătorilor să avanseze teoria că Luna, Pământul, Marte, Mercur şi Venus au fost lovite în trecut mult mai violent decât de estima anterior.
Chiar şi prăbuşirea sateliţilor le va da cercetătorilor informaţii preţioase despre proprietăţile craterului în care vor cădea şi despre compoziţia chimică a Lunii, anticipează oamenii de ştiinţă.