Unul dintre aceşti trei factori va aduce sfârşitul lumii, susţine Stephen Hawking

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stephen Hawking este unul dintre cei mai mari fizicieni ai lumii moderne. FOTO AP
Stephen Hawking este unul dintre cei mai mari fizicieni ai lumii moderne. FOTO AP

Stephen Hawking s-a „specializat" în ultimii ani în elemente care ar putea distruge omenirea. Aceasta e o listă recentă.

Stephen Hawking a identificat trei ameninţări pentru viitorul omenirii. El susţine că un război nuclear, încălzirea globală sau un virus creat cu ajutorul ingineriei genetice prezintă suficient potenţial cât să distrugă omenirea. Şi-a completat însă declaraţia, afirmând că aceşti factori nu prezintă o ameninţare imediată, dar a subliniat importanţa demersului omenirii de a avea grijă să evolueze într-o direcţie bună, informează Mediafax

„Şansele ca o catastrofă planetară să se producă în acest an sunt mici, dar riscul urmează o traiectorie crescătoare. Nu există niciun dubiu că aceste lucruri se vor întâmpla peste o mie sau zece mii de ani. Nu vom înceta să avansă şi ar trebui să recunoaştem pericolele şi să învăţăm să le controlăm. Sunt un optimist şi cred că vom putea să facem acest lucru", a mai spus Hawking.

Înainte de a evalua posibilităţile ca omenirea să fie distrusă de omenire şi să facă un top 3, Hawking a afirmat că şi inteligenţa artificială prezintă un pericol. Într-un aşa viitor, omul ar putea să supravieţuiască doar în cazul în care obiectivele trasate computerelor vor fi controlate de pământeni şi subordonate obiectivelor acestora. El a mai spus şi că există riscul ca extratereştrii să ne distrugă şi că ar putea fi mai rău decât episodul lui Cristofo Columb în America. 

<a href="https://www.facebook.com/adevarultech" target="_blank" rel="nofollow">Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!</a>

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite