Saturn, noul „rege al lunilor“ din sistemul solar. Astronomii au descoperit 20 de corpuri cereşti noi în jurul planetei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Douăzeci de luni noi au fost descoperite în jurul lui Saturn, care are acum un total de 82 de sateliţi naturali, cu trei mai mulţi decât Jupiter, deţinătorul anterior al recordului.

Echipa astronomului Scott Sheppard de la Institutul pentru Ştiinţă din Carnegie a realizat descoperirea, cu ajutorul unui telescop din Hawaii. Pe parcursul verii, 20 de luni noi au fost descoperite de aceştia în jurul lui Saturn, iar Sheppard spune că numărul total al acestora ar putea depăşi 100.

Astronomii au realizat inventarul lunilor cu dimenisuni de cel puţin 5 kilometri din jurul lui Saturn şi al celor care măsoară cel puţin 1,6 kilometri din jurul lui Jupiter. Pentru a descoperi orice fel de obiect mai mic, va fi nevoie de telescoape mai puternice şi mai mari.

Nu mai puţin de 17 dintre cele 20 de luni noi orbitează Saturn în sensul invers de rotaţie al planetei, şi se află la o distanţă atât de mare de aceasta încât timpul necesar pentru realizarea unei singure orbite este de 2-3 ani.

”Aceste luni sunt rămăşiţe ale obiectelor care au ajutat la formarea planetelor, aşadar prin studierea lor, învăţăm şi cum au fost formate planetele” a notat Sheppard, citat de Time.

Anul trecut, aceeaşi echipă a descoperit 12 luni noi în jurul lui Jupiter, iar Institutul Carnegie a ţinut un concurs pentru numirea acestora, iar planul pentru lunile găsite în jurul lui Saturn pare să fie similar.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite