Ruşii încearcă să-şi recapete gloria spaţială şi caută viaţă pe Marte cu Agenţia Spaţială Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curiosity de la NASA a descoperit semne de viaţă pe Marte FOTO NASA
Curiosity de la NASA a descoperit semne de viaţă pe Marte FOTO NASA

Agenţia Spaţială Europeană şi Rusia au semnat un acord ieri, 14 martie, pentru o misiune pe Marte care să sape în interiorului solului pentru probe care ar demonstra că există viaţă şi dincolo de Pământ. Cu toate acestea, misiunea Curiosity a demonstrat deja acest lucru.

Agenţia Spaţială Europeană a sperat iniţial să lucreze cu NASA la cele două module numite ExoMars, dar s-a dus către ruşi, din cauza reducerilor bugetare din SUA.  Cercetătorii europeni spun că misiunea va avea două etapă, cu două navete care vor fi lansate în 2016 şi 2018. Potrivit Reuters, NASA a numit o misiune paralelă care să exploreze Marte, „Sfântul Graal”, pentru că vor aduce pe Pământ şi vor studia probe ale solului marţian. 

„Curiosity ne-a învăţat puţin, iar ExoMars ne va duce cu un pas mai departe, aducând pe Terra acele mostre. Putem să facem de 10-100 de ori mai multe analize aici”, a declarat Rolf de Groot, şeful biroului de explorare robotică al Agenţiei Spaţiale Europene. 

Ruşii încearcă să reînvie o legendă spaţială

Misiunea are ca scop studierea mai în detaliu a solului marţian şi ajungerea la concluzii mai clare decât cele ale NASA, care a declarat deja că analizele iniţiale arată că solul marţian indică faptul că a existat viaţă pe Planeta Roşie. „ExoMars va săpa doi metri sub sol şi va identifica molecule mari care vor indica foarte clar prezenţa vieţii„, au declarat reprezentanţii Agenţiei Spaţiale Europene. 

Ruşii vor oferi rachetele pentru lansarea ExoMars. Ei au fost contactaţi după ce NASA a renunţat la proiectul de 1,3 miliarde de dolari în februarie 2012, din cauza tăierilor bugetare. 

De asemenea, Rusia doreşte ca prin implicarea într-un proiect de asemenea amploare să revină la statutul de mare putere spaţială, pentru că ei au rămas doar cu renumele din timpul Războiului Rece. Ei au încercat să trimită propria navetă către Marte, Phobos-Grunt, dar lansarea a eşuat de cinci ori şi a afectat reputaţia Moscovei. 

Până acum, guvernele Europei au oferit 850 de milioane de euro misiunii, iar misiunea este pe drumul cel bun. După 2018, americanii vor să trimită un al doilea robot pe Planeta Roşie. 

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite