O înregistrare spectaculoasă cu Marte, transmisă de sonda chinezească „Tianwen-1“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sonda Tianwen-1 survolează planeta Marte Sursă foto: dw.com
Sonda Tianwen-1 survolează planeta Marte Sursă foto: dw.com

Agenţia spaţială din China a transmis vineri, 12 februarie, înregistrări video de la sonda pe care o deţine, „Tianwen-1“, şi care survolează planeta Marte. Înregistrările fac înconjurul lumii la două zile după amplasarea pe orbita Planetei Roşii.

Sonda Tianwen-1 a fost lansată în iulie 2020, odată cu o sondă a Emiratelor Arabe Unite. China este unul dintre principalii rivali ai SUA la nivel diplomatic şi tehnologic. Statul chinez are acum un program spaţial ambiţios şi vrea să dispună de o staţie spaţială cu echipaj uman până în 2022, iar până în 2030, să trimită un astronaut pe Lună, potrivit AFP. 

Această sondă va orbita câteva luni. În general, aterizarea pe Marte este complicată şi multe dintre sondele trimise către Planeta Roşie nici măcar nu ajung la destinaţie.

Misiunile sondei chineze sunt să realizeze diverse analize ale atmosferei şi ale solului, să facă fotografii şi să contribuie la cartografierea planetei.


Statul chinez încă nu a dat detalii despre misiunea spaţială. Dar consideră că va fi un succes, în condiţiile în care planeta Marte a fost un obiectiv practic imposibil de atins pentru Rusia, Europa, Japonia şi India. 


Pe 18 februarie ar putea avea loc amartizarea unui robot mobil al NASA, Perseverance. Dacă va reuşi,  va fi al cincilea, dintre cele americane care au încercat, începând cu 1997. 

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite